Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:40 19 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţia Locală ia măsuri pentru combaterea încălcării normelor legale în vigoare

ro

11 Sep, 2018 09:13 659 Marime text
Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au acționat în perioada 20.07.2018- 03.09.2018, pe raza  de competență în scopul verificării operatorilor economici care tulbură ordinea publică prin zgomote ce depășesc nivelul admis.

În perioada menționată au fost efectuate 587 de verificări în diverse locații din Stațiunea Mamaia, Plaja 3 Papuci, Modern, Tataia cât și alte zone de interes din municipiul Constanța.

În acest sens au fost efectuate un număr de 51 de măsurători sonomotrice.

Dintre acestea s-a constatat că în:
•     30 dintre măsurători s-a depășit nivelul de zgomot admis, fapt pentru care au fost întocmite 27 de procese verbale de constatare și sancționare a contravenției, iar alte 3 cazuri sunt în curs de soluționare.
•     21 de măsurători nu s-a depășit nivelul maxim admis;
 
Pe lângă acestea au fost aplicate 5 amenzi contravenționale  fără o măsurătoare sonometrică prealabilă, în locații unde agenții constatatori au considerat că era evidentă depășirea nivelului de zgomot admis.

La nivel general au fost aplicate 33 de amenzi  contravenționale în  valoare totală de 37.400 lei după cum urmează:

-28 de sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
-1 sancțiune conform prevederilor Legii 60/1990 prvind organizarea și desfășurarea adunărilor publice .
-4 sancțiuni conform prevederilor O.U.G nr.195/2005 privind protecția mediului 

În afara sancțiunilor contravenționale principale aplicate, pentru un  număr de  6 operatori economici a fost dispusă și sancțiunea complementară de suspendare a activității comerciale  pe o perioadă de 30 de zile.

Reprezentanților legali ai unităților de alimentație publică la limita cărora au fost efectuate măsurători sonometrice, li s-a adus la cunoștintă pe bază de proces verbal concluziile și recomandările organelor de control.

Conform STAS limitele maxime sunt următoarele:
•     La limita spațiului comercial 65 dB;
•     La limita clădirii rezidențiale 45 dB;
•     În interiorul clădirii rezidențiale 30 dB

Ca măsură preventivă, se recomandă agenților economici să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale în vigoare cu privire la desfășurarea activităților comerciale și să nu producă disconfort locuitorilor din vecinătate.

Ti-a placut articolul?

Comentarii