Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:46 17 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este operaţională. Lucrările de soluţionare a fluctuaţiilor apărute au fost finalizate

ro

17 May, 2018 20:45 422 Marime text
Lucrările de soluţionare a fluctuaţiilor apărute în funcţionarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate au fost finalizate cu succes, iar rezultatul confirmă faptul că nu au existat pierderi/deteriorări de informații din baza de date a PIAS, se arată într-un comunicat al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. 
 
După etapa lucrărilor tehnice de stabilizare a funcţionării PIAS, s-au efectuat activități de analiză, monitorizare, verificare și consolidare a platformei, în conformitate cu cele anunţate în comunicatele anterioare pe aceeaşi temă, constatându-se că la ora actuală sistemul informatic este pe deplin operaţional.
 
Astfel, în ziua de 16 mai a.c. s-au înregistrat un total de 1.550.008 conectări la sistemul informatic, numărul de servicii raportate și validate fiind de 766.186. În aceeași zi, numărul de vârf de rețete prescrise pe oră a fost de 31.799, iar numărul de vârf de rețete eliberate pe oră a fost de 24.326, ceea ce se încadrează într-un flux  normal de funcţionare a sistemului informatic.
 
Pentru perioada în care au fost constatate întreruperi în funcţionarea Platformei informatice din asigurările de sănătate sunt aplicabile prevederile art. 207-210 din H.G. 140/2018 și ale art. 40 – 42 din H.G. 155/2017.
 

 „Pentru soluţionarea disfuncţionalităţilor platformei informatice s-a lucrat literalmente non-stop, inclusiv noaptea şi în week-end, efectuându-se operaţiuni complexe de analiză, depanare şi verificare a PIAS. Rămânem în continuare în alertă şi monitorizăm permanent funcţionarea platformei. Totodată, am accelerat demersurile necesare  contractării de noi servicii de mentenanţă şi este necesar să ne gândim şi la alte măsuri care să ducă la evitarea unor asemenea incidente în viitor” – a declarat preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu.

Ti-a placut articolul?

Comentarii