Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:42 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oprescu, vizitat de fiul său în arestul Poliţiei Capitalei

ro

09 Sep, 2015 10:13 1080 Marime text
 
Sorin Oprescu, care se află în arestul Poliţiei Capitalei, va primi, astăzi, vizita familiei. Fiul său s-a întors în ţară şi va merge să-şi vadă tatăl. Până acum, primarul Capitalei a primit vizite doar de la avocaţi.

Fiul lui Sorin Oprescu a venit în ţară încă de ieri, pentru a fi alături de tatăl său. Astăzi, în jurul orei 11.00, acesta va ajunge la arestul central de la Poliţia Capitalei, potrivit România TV.

Solicitarea pentru vizita de astăzi a fiului lui Sorin Oprescu a fost depusă încă de marţi. Potrivit regulamentului de la arestul Poliţiei Capitalei, în ziua de miercuri sunt programate vizitele pentru cei care au numele de familie începând cu litera "O".

Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a precizat, marţi, că fiul lui Sorin Oprescu nu are nicio calitate în dosarul în care este cercetat primarul Capitalei sau în altele, până în acest moment.

Primarul Sorin Oprescu a transmis din închisoare că este nevinovat şi spune că la recurs va reuşi să îşi dovedească nevinovăţia.



Sursa text + foto: România TV
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii