Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:24 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Musulmanii încep postul Ramazanului. Geamiile şi moscheile vor fi deschise în fiecare noapte

ro

19 Jul, 2012 19:58 1750 Marime text
Cei aproximativ 100. 000 de credincioşi musulmani din România vor intra vineri dimineaţă (20 iulie), odată cu ivirea zorilor, în postul de primenire spirituală morală şi trupească al celei de-a de a noua luni a anului islamic ( higiri ) considerată cea mai importantă şi sfântă pentru musulmani, numită şi luna postului, a Coranului, a iertării - Ramazan.
Postul şi respectiv luna sfântă Ramazan durează 30 de zile, perioadă în care musulmanii se dedică sublimei contemplări a păcii şi armoniei divine, cele patru săptămâni fiind petrecute în abstinenţă totală şi rugăciuni pentru primenirea corporală şi mentală ”

Fără mâncare şi fără apă pe timpul zilei

Pe întreaga perioadă a postului credincioşii se abţin de la mâncare şi de la potolirea setei, de la ivirea zorilor şi până la apusul soarelui, pe bolta cerească, perioada diurnă fiind marcată de aceiaşi abstinenţă totală şi în privinţa relaţiilor intime, sau a gândurilor, necurate de orice natură, în general fiind căutată pacea, echilibrul şi buna înţelegere cu semenii, indiferent de religie, conştienţi fiind că doar astfel pot obţine mântuirea din partea lui Allah Atotputernicul.

Geamiile şi moscheile, deschise în fiecare noapte

În toată perioada postului de Ramazan, geamiile şi moscheile de pretutindeni sunt deschise în fiecare noapte.
Luna Ramazan se va încheia în noaptea de 18 august, iar a doua zi vor debuta cele trei zile de sărbătoare - Ramazan Bayram.



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii