Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:46 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Justiției, Raluca Prună, crede că în penitenciare se pot face lucruri cu bani puțini

ro

17 Dec, 2015 14:05 1566 Marime text
 
Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat astăzi, în cadrul prezentării unui raport al Avocatului Poporului, că în situația din penitenciare se pot face și lucruri fără mulți bani. Însă potrivit ei, acest lucru poate fi realizat doar de o bună administrare a banului public.
 
„Dacă respectăm toate termenele legale vom avea două penitenciare noi de acum în patru ani și, am mai spus, chestiunea nu este în primul rând de infrastructură penitenciară, aceasta este o politică pe termen lung, care nu va răspunde neapărat concluziilor raportului Avocatului Poporului. Cred că, în afară de aceste măsuri pe termen lung, (...) putem lua măsuri care nu presupun niciun fel de impact bugetar, ci țin de o bună administrare a banului public”, a explicat Raluca Prună, notează agerpres.ro.
 
De asemenea, ministrul a mai specificat faptul că a vizitat penitenciare unde, prin grija directorului, a văzut că se pot face lucruri fără un buget mare. Aici a făcut referire la introducerea mai multor acțiuni ale ONG-urilor, care cu bani puțini sau chiar voluntar lucrează cu deținutul.
 
Prună a continuat subliniind faptul că de la mijlocul lunii octombrie 2015, pentru prima dată, s-a produs o inversare a raportului dintre persoanele care execută o pedeapsă în penitenciar și cele care se află în supravegherea serviciilor de probațiune.



Sursa foto: romaniatv.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii