Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:09 28 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jandarmii din Constanța intensifică măsurile de ordine publică în minivacanța de 1 Decembrie

ro

28 Nov, 2025 12:42 84 Marime text
Sursă foto: IJJ Constanța
 
  • Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța anunță intensificarea măsurilor de ordine și siguranță publică în perioada 29 noiembrie - 1 Decembrie, pe durata minivacanței prilejuite de Ziua Națională a României.
     
Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța anunță intensificarea măsurilor de ordine și siguranță publică în perioada 29 noiembrie - 1 Decembrie, pe durata minivacanței prilejuite de Ziua Națională a României, transmite un comunicat din partea IJJ Constanța.

Începând de vineri, peste 150 de jandarmi din cadrul inspectoratului vor acționa zilnic, în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru menținerea ordinii și siguranței publice în județul Constanța.

Jandarmii vor desfășura misiuni de patrulare, inclusiv în dispozitive mixte cu polițiști, atât în municipiul Constanța, cât și în localitățile Mihail Kogălniceanu, Mangalia, Eforie, Techirghiol, Medgidia, Cernavodă și Hârșova.

În mod special, va fi acordată o atenție sporită asigurării bunei desfășurări a adunărilor publice generate de evenimentele comemorative, religioase, cultural-artistice și sportive organizate în această perioadă.


La data de 1 Decembrie, jandarmii constănțeni vor participa la ceremoniile militare și religioase dedicate Zilei Naționale a României, organizate în localitățile Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari și Cernavodă.

Totodată, pe întreaga durată a minivacanței, va fi asigurată paza și protecția obiectivelor aflate în responsabilitatea instituției.

Jandarmii constănțeni le recomandă cetățenilor să adopte un comportament civilizat, să respecte indicațiile forțelor de ordine și prevederile legale în vigoare. O atenție deosebită este solicitată părinților, care sunt rugați să își supravegheze îndeaproape copiii.


În situații de urgență sau dacă sunt martori ori victime ale unor fapte antisociale, cetățenii sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate patrule de jandarmi.




Citește și:
Elevii din Tulcea învață despre siguranță, respect și prevenirea bullying-ului în școli
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii