Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:46 18 06 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Miniștrii Justiției și Finanțelor au ajuns la un acord cu sindicaliștii din penitenciare

ro

22 May, 2019 20:17 472 Marime text
Ministrul interimar al justiției, vicepremierul pentru implementarea parteneriatelor strategice, Ana Birchall, și ministrul finanțelor publice, ministru al fondurilor europene, interimar, Eugen Teodorovici, au avut, miercuri, 22 mai 2019, o întâlnire, la sediul Guvernului României, cu reprezentanții sindicatelor din penitenciare, în cadrul căreia au fost discutate problemele existente, în acest moment, în sistemul penitenciar, semnalate în cadrul discuțiilor purtate, în ultimele săptămâni, cu ministrul justiției, interimar, Ana Birchall, precum și soluțiile propuse, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Justiției. 

La întâlnire au participat din partea sindicatelor preşedintele Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare, Ştefan Teoroc, prim-vicepreședintele Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciare,  Mihaela Neacșu, președintele Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, Florin Șchiopu, precum și președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, Sorin Dumitrașcu.

Discuțiile de la Palatul Victoria s-au finalizat cu acordul încheiat între reprezentanții Guvernului României și cei ai sindicatelor privind plata drepturilor de natură salarială și de asistență socială a personalului din sistemul penitenciar în sumă totală de 80.972 mii lei, în cadrul unui calendar de plăți agreat de comun acord.

De asemenea, s-a agreat constituirea unui grup de lucru care să analizeze și să vină cu propuneri pentru modificarea și completarea legislației privind statutul și activitatea personalului din sistemul penitenciar, precum și continuarea unui dialog permanent.

La finalul întrevederii, ministrul justiției, interimar, vicepremier Ana Birchall, a declarat:

”Încă din momentul în care mi-au fost învederate problemele din sistemul penitenciar, nu numai că am manifestat deschidere la un dialog constructiv și de bună-credință, dar am arătat și determinare pentru a găsi soluții la problemele existente.

Mă bucur că astăzi am ajuns la un acord pentru implementarea soluțiilor identificate.

Vreau să mulțumesc tuturor reprezentanților sindicatelor din sistemul penitenciar pentru excelenta colaborare de până acum. Până la urmă, avem un interes comun, constând în rezolvarea problemelor existente în sistemul penitenciar.

Îmi exprim regretul că aceste probleme, deși erau cunoscute de multă vreme, și-au găsit rezolvarea abia acum.

Apreciez încă o dată colaborarea cu reprezentanții sindicatelor din aceste ultime săptămâni.

Vreau să mulțumesc și ministrului finanțelor publice, ministru interimar al fondurilor europene, domnul Eugen Teodorovici, pentru deschiderea manifestată și ajutorul acordat”.

Sursa foto: Facebook/Ministerul Justiției

Ti-a placut articolul?

Comentarii