La academia „Gheorghe Hagi” au sosit șase convocări la loturile naţionale
La academia „Gheorghe Hagi” au sosit șase convocări la loturile naţionale
30 Oct, 2015 13:43
ZIUA de Constanta
1834
Marime text



Selecţionerul naţionalei U19, Andrei Spier, a convocat cinci jucători constănţeni pentru preliminariile Campionatului European din 2016.
Cei cinci jucători sunt Arpad Tordai, Victor Rogoza, Dan Panait, Alexandru Cicâldău şi Cristian Ene.
Aceştia se vor prezenta pe 5 noiembrie, la Oradea, localitatea care va şi găzdui grupa preliminară din care mai fac parte Elveţia, Insulele Feroe şi Andorra. Turneul va începe pe 12 noiembrie, iar „tricolorii” vor întâlni, în ordine, Insulele Feroe (12 noiembrie, ora 15.00), Andorra (14 noiembrie, ora 15.00) şi Elveţia (17 noiembrie, ora 11.00). Se califică mai departe la Turul de Elită al Campionatului European primele două clasate.
O altă telegramă a venit pe numele lui Sebastian Ignat, care a fost convocat la lotul naţional U16 de selecţionerul Gabriel Manolache. România U16 va susţine două meciuri amicale contra echipei similare a Ungariei, în deplasare, pe 3 şi 5 noiembrie, conform aceleiași surse.
Sursa foto: academiahagi.tv
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii