Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:08 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Isărescu Conversia tuturor creditelor în franci la cursul istoric ar determina pierderi de 5,7 miliarde de lei

ro

30 Jan, 2015 13:13 2418 Marime text
Conversia creditelor din franci elvețieni în lei la cursul istoric ar genera pierderi de 5,7 miliarde de lei (0,8% din PIB), iar conversia tuturor creditelor în valută (franci plus euro) la cursul istoric din momentul acordării creditului ar genera pierderi de 9,8 miliarde de lei (1,4% din PIB), a declarat astăzi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul unei conferințe de presă pe tema problemelor generate de aprecierea francului elvețian, potrivit România TV.

Mugur Isărescu, şeful băncii centrale a prezentat o serie de calcule cu privire la conversia creditelor, din care reiese că o conversie realizată la cursul istoric plus 30% ar însemna pierderi totale de 3,9 miliarde de le (0,5% din PIB), în cazul tuturor creditelor în franci, și de 4,2 miliarde de lei (0,6% din PIB) în cazul tuturor creditelor în franci și euro.

„Cine suportă toate aceste pierderi? Poate domnul Piperea (avocatul Gheorghe Piperea — n.r.)!", s-a întrebat retoric guvernatorul BNR.

Isărescu a avertizat că, în cazul conversiei creditelor la cursul istoric, trei sau patru bănci din sistem ar avea nevoie de infuzii semnificative de capital, caz în care banca ar putea da statul în judecată pentru recuperarea banilor.

„Am avut o problemă cu o bancă mică, ce reprezenta 0,5% din sistem, Bank of Cyprus, și am constatat ce înseamnă efectul de contagiune", a explicat Isărescu.


Sursa: România TV
Sursa foto: www.livearad.ro


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • un cititor 30 Jan, 2015 16:34 Dar cit au castigat bancile din dublarea cursului nu ai mai calculat?Plus dobanda!Lasa sa pierdem noi astia prosti!daca imi ia casa banca ma mut la tine impreuna cu alti 10 mii de romani!