Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:31 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incident pe linia autobuzului 51 Un bărbat cu un cuţit a fost săltat de poliţiştii locali constănţeni

ro

13 May, 2019 15:12 1600 Marime text
Poliţiştii locali roagă cetăţenii să aibă un comportament civilizat în mijloacele de transport în comun, pentru a se evita incidente precum cel petrecut, săptămâna trecută, pe linia autobuzului 51. Un bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, asupra căruia a fost găsit un cuţit, a fost săltat de poliţişti din mijlocul de transport în comun şi a fost condus la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța pentru identificare.
“Recomandăm persoanelor să nu încalce prevederile legale în vigoare privind obligațiile legale ce le revin în momentul când folosesc mijloacele de transport public în comun ale  RATC și să aibă un comportament civilizat, pentru a nu se ajunge la situații similare ca cea din data de 12 mai 2019, când o persoană de sex masculin tulbura ordine și liniștea publică prin amenințări și injurii la adresa călătorilor de pe linia  autobuzului 51, pe strada Thermele Romane. Persoana în cauză se afla sub influența băuturilor alcoolice, în stare vizibilă de ebrietate evidentă, agitat și violent fizic/verbal cu persoanele din jur, inclusiv cu angajații RATC și cu polițiștii locali sosiți la fața locului.
Tinând cont de faptul că bărbatul era agitat, necooperant, refuzând să se legitimeze, s-a procedat la interceptarea acestuia, s-a folosit forța, prin utilizarea mijloacelor din dotare, conform prevederilor legale și s-a efectuat un control corporal sumar, ocazie cu care asupra acestuia a fost gasit un cuțit de aproximativ 20 de centimetri”, au comunicat reprezentanţii Direcţiei Generale Poliția Locală Constanța.
Persoana în cauză a fost condusă la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța pentru identificare, întocmindu-se actele premergătoare în vederea înaintării dosarului de cercetare penală către Sectia 3 Poliție.
Zeci de abateri pe mijloacele de transport în comun
Prevederile Legii numărul 92/2007 a serviciilor de transport public local au fost încălcate săptămâna trecută de numeroşi cetăţeni. Un număr de 315 de procese verbale de constatare și sancționare a contravenției au fost încheiate, în perioada 6 - 12 mai 2019, persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil pe mijloacele de transport în comun. Poliţia Locală a făcut în cadrul bilanţului o comparaţie şi cu perioada 6 -12 mai 2018, când au fost înregistrate 415 de sancțiuni contravenționale pentru acest tip de abateri.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii