Fostul fotbalist al Farului, Andrei Mutulescu, a fost înmormântat în cimitirul Oanei Zăvoranu
Fostul fotbalist al Farului, Andrei Mutulescu, a fost înmormântat în cimitirul Oanei Zăvoranu


Ei au aprins câteva lumânări la o biserică din zona Brâncoveanu pentru fostul lor coleg, care trebuia să semneze cu formaţia din cartierul Colentina, după ce primea avizul medicilor. Apoi membrii delegaţiei le-au transmis condoleanţe părinţilor îndureraţi şi s-au rugat câteva momente la căpătâiul celui dispărut. Înmormântarea lui Mutulescu a avut loc azi, la ora 13.00, la cimitirul Eternitatea, deţinut de Oana Zăvoranu, situat pe Bulevardul Metalurgiei din Bucureşti.
Andrei Mutulescu mai leşinase pe teren acum două luni, în timpul meciului amical, dintre echipa sa, Juventus Bucureşti, şi Săgeata Năvodari. Atunci a fost transportat de urgenţă la spital, fiind internat mai multe zile la Unitatea de Terapie Intensivă Coronariană din cadrul Spitalului Bagdasar Arseni din Bucureşti.
Doctorii i-au interzis să facă efort trei luni, urmând să fie supus unui nou set de investigaţii. Se pare că RMN-ul şi colonoscopia efectuate ulterior au relevat unele probleme, iar medicii erau rezervaţi în ceea ce privea şansele sale de a mai juca fotbal de performanţă în viitorul apropiat. Şi în perioada în care a jucat la Farul, fotbalistul dăduse câteva semne de slăbiciune, dar primise avizul medicilor sportivi.
Sursa: Libertatea.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp