Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:54 14 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandalul reorganizării școlare din Constanța, tranșat la Curtea de Apel Recurs împotriva deciziei favorabile Școlii 22

ro

14 Dec, 2025 13:02 323 Marime text

Foto cu rol ilustrativ. Sursă foto: PexelsLitigiul dintre Școala Gimnazială nr. 22 „I.C. Brătianu” Constanța și Consiliul Local al Municipiului Constanța, privind organizarea rețelei școlare, a ajuns pe rolul Curții de Apel Constanța. Dosarul a fost înregistrat la data de 12 decembrie 2025, cu nr. unic 621/118/2025, la Secția de contencios administrativ și fiscal, aflându-se în stadiul procesual de recurs.

Recursul a fost declarat de Consiliul Local al Municipiului Constanța împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Constanța, care a admis în parte acțiunea formulată de Școala Gimnazială nr. 22 „I.C. Brătianu”. Prin decizia din 7 noiembrie 2025, instanța de fond a anulat parțial Hotărârea Consiliului Local Constanța nr. 459/25.10.2024, în ceea ce privește punctul 49 din Anexa nr. 1, referitor la trecerea unității de învățământ în categoria școlilor fără personalitate juridică și arondarea acesteia la Liceul Tehnologic „Pontica”.

Totodată, Tribunalul Constanța a respins acțiunea formulată împotriva Liceului Tehnologic „Pontica” și cererea îndreptată împotriva Inspectoratului Școlar Județean Constanța, reținând lipsa calității procesuale pasive a acestora. Consiliul Local al Municipiului Constanța a fost obligat, prin aceeași hotărâre, la plata cheltuielilor de judecată către Școala Gimnazială nr. 22 „I.C. Brătianu”, în cuantum de 7.140 lei.

Înainte de soluționarea pe fond a cauzei, magistrații Tribunalului Constanța dispuseseră, la data de 11 aprilie 2025, suspendarea parțială a executării HCL 459/2024, respectiv doar în ceea ce privește pierderea personalității juridice a Școlii Gimnaziale nr. 22 și arondarea acesteia la Liceul Tehnologic „Pontica”, până la soluționarea definitivă a dosarului.

Reamintim că modificarea rețelei școlare a generat controverse la nivel local. În februarie 2025, inspectorul școlar general al ISJ Constanța, Sorin Mihai, declara că reorganizarea urmărește eficientizarea sistemului educațional, menționând că prin astfel de modificări se pierde inclusiv un post de director și că mandatele directorilor urmau să expire în anul următor.

Curtea de Apel Constanța urmează să stabilească un termen de judecată, urmând să se pronunțe definitiv asupra legalității Hotărârii Consiliului Local Constanța nr. 459/25.10.2024, în forma contestată.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



 

 




Citește și:
Școala Gimnazială „I.C. Brătianu”, la judecată cu Consiliul Local Constanța și Liceul Pontica. Ce spune Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța (DOCUMENT)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii