Murfatlar, județul Constanța. Naționalele de șoferi ale României și Turciei, meci caritabil „Împreună, am adus o speranță pentru Măriuca!“ (VIDEO)
Murfatlar, județul Constanța. Naționalele de șoferi ale României și Turciei, meci caritabil: „Împreună,
09 Dec, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
261
Marime text
261
Marime text

Precedentul meci caritabil organizat de Naționala de șoferi a României a fost în luna septembrie a acestui an, pe stadionul „Iftimie Ilisei“, adversara fiind Naționala de șoferi a Italiei.
Echipa națională de șoferi a României a organizat în județul Constanța un nou meci de fotbal caritabil, partida având loc în sala de sport de la Murfatlar, pentru sprijinirea cauzei Măriucăi, o fetiță din Murfatlar care se confruntă cu probleme medicale.
„Împreună, am adus o speranță pentru Măriuca! România - Turcia 9-9, scorul a fost egal pe teren, dar Măriuca a câștigat! Împreună cu primăria, echipa Turciei, echipa României și oamenii din tribună am strâns pentru Măriuca 11.247 lei!“, a fost mesajul echipei naționale de șoferi a României, al cărei căpitan și organizator al evenimentului de la Murfatlar este Costel „Koko“ Arete, din satul Viișoara, comuna Cobadin, județul Constanța..
„Noi, șoferii, și Primăria Murfatlar am făcut o strângere de fonduri pentru Măriuca. Dacă simți să faci și tu asta, hai la sala de sport la meci! Puteti lua legătura și cu familia, dacă vreți să-i ajutați. Strângem bani pentru terapiile fetiței. După primele terapii, fetița a început să-și miște capul și mâinile, cu ajutorul mămicii, și sperăm ca, într-o zi, să reușească să meargă și în picioare. Așa că toți cei care vreți să fiți alături de Măriuca, vă aștept la Murfatlar, la sala de sport de lângă stadion. Hai România!“, a spus „Koko“ Arete, în avanpremiera evenimentului.
„Am privit această inițiativă ca fiind una lăudabilă și ne-am alăturat moral și financiar să susținem cauza fetiței“, a punctat și Maria Miron, inspector la Direcția de Asistență Socială Murfatlar.
Precedentul meci caritabil organizat de Naționala de șoferi a României a fost în luna septembrie a acestui an, pe stadionul „Iftimie Ilisei“, adversara fiind Naționala de șoferi a Italiei. Partida a avut ca scop strângerea de fonduri tot pentru ajutorarea unei fetițe care se confruntă cu probleme medicale. Selecționerul formației tricolore pentru acea acțiune a fost Florin Prunea, fostul mare portar, membru al Generației de Aur, România câștigând cu 1-0, prin golul marcat de „Koko“ Arete. Evenimentul a beneficiat de o asistență însemnată, în jur de 10.000 de oameni cu suflet de aur venind pe stadion pentru a o ajuta pe fetiță.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Medgidia. Meci caritabil România - Italia
Florin Prunea - „Mi-au dat lacrimile. A fost un eveniment care a produs multă emoție“ (GALERIE FOTO + VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


