Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:13 14 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAE Atenționare de călătorie pentru Spania. Se anunță fenomene meteorologice extreme în zonele de litoral din provincia Valencia

ro

14 Dec, 2025 14:46 289 Marime text
foto: Unsplash

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei - Comunitatea Valenciană asupra faptului că Agenția de Stat de Meteorologie (AEMET) și autoritățile regionale au emis o avertizare meteorologică de cod roșu pentru litoralul de nord și de sud al provinciei Valencia, în perioada 14 decembrie 2025, ora 12:00 - 15 decembrie 2025, ora 05:59.

Sunt preconizate precipitații abundente, care pot atinge 180 l/mp în 12 ore, estimându-se un volum de acumulări de peste 250 l/mp pe durata întregului episod meteorologic.

În context, autoritățile spaniole avertizează asupra unui risc major de inundații, viituri rapide și perturbări semnificative ale circulației, cu impact asupra siguranței persoanelor.

Cetățenii români sunt sfătuiți să evite deplasările neesențiale, în special în zonele de litoral și în apropierea cursurilor de apă, să respecte indicațiile autorităților locale și ale serviciilor de protecție civilă și să urmărească informările oficiale transmise de autoritățile spaniole.


Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Valencia:
+34 964 216 171; +34 964 216 172; +34 964 203 331; +34 964 203 234; +34 962 985 644; +34 962 985 278; +34 961 237 364,
apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Consulatului General al României la Valencia: +34 677 842 467.


MAE recomandă consultarea paginilor web:  https://www.112cv.gva.es/es/, https://valencia.mae.ro, https://www.mae.ro.



Citește și:
România, relații diplomatice: FOTO. Kenya între tradiție și dezvoltare. 12 decembrie, ziua în care țara africană și-a declarat independența
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii