FIFA World Cup 2026 România în cursa pentru Grupa D alături de SUA, Paraguay și Australia
FIFA World Cup 2026: România în cursa pentru Grupa D alături de SUA, Paraguay și Australia
06 Dec, 2025 11:40
ZIUA de Constanta
226
Marime text
226
Marime text

- Echipa națională a României și-a aflat vineri seară posibilele adversarele din faza grupelor la FIFA World Cup 2026, în cadrul unei ceremonii găzduite la „John F. Kennedy Center for the Performing Arts” din Washington DC.
Câștigătoarea grupei de play-off, din care fac parte și tricolorii, va face parte din Grupa D, alături de Statele Unite ale Americii, Paraguay și Australia. Meciurile din grupă se vor disputa în orașele Vancouver, Seattle, San Francisco și Los Angeles. Programul complet va fi anunțat în cursul zilei de 6 decembrie.
Ceremonia a fost condusă de Rio Ferdinand și de prezentatoarea Samantha Johnson, iar procesul oficial de tragere a fost asistat de o serie de legende sportive din alte discipline: Tom Brady, Shaquille O’Neal, Wayne Gretzky și Aaron Judge. La festivitate, evenimentul a fost completat de prezența pe covorul roșu a lui Eli Manning.
Cum arată grupele CM 2026:
- Grupa A: Mexic, Africa de Sud, Coreea de Sud, Play-off UEFA D
- Grupa B: Canada, Play-off UEFA A, Qatar, Elveția
- Grupa C: Brazilia, Maroc, Haiti, Scoția
- Grupa D: SUA, Paraguay, Australia, Play-off UEFA C
- Grupa E: Germania, Curaçao, Coasta de Fildeș, Ecuador
- Grupa F: Țările de Jos, Japonia, Play-off UEFA B, Tunisia
- Grupa G: Belgia, Egipt, Iran, Noua Zeelandă
- Grupa H: Spania, Capul Verde, Arabia Saudită, Uruguay
- Grupa I: Franța, Senegal, Play-off FIFA 2, Norvegia
- Grupa J: Argentina, Algeria, Austria, Iordania
- Grupa K: Portugalia, Play-off FIFA 1, Uzbekistan, Columbia
- Grupa L: Anglia, Croația, Ghana, Panama
- Play-off FIFA 1: Noua Caledonie/Jamaica/RD Congo
- Play-off FIFA 2: Bolivia/Surinam/Iraq
- Play-off UEFA A: Țara Galilor/Bosnia-Herțegovina/Italia/Irlanda de Nord
- Play-off UEFA B: Ucraina/Suedia/Polonia/Albania
- Play-off UEFA C: Turcia/ROMÂNIA/Slovacia/Kosovo
- Play-off UEFA D: Cehia/Irlanda/Danemarca/Macedonia de Nord
Gala: spectacol la superlativ înainte de tragere
Pe lângă aspectul sportiv, ceremonia a fost gândită ca un adevărat show global, găzduită de Heidi Klum și Kevin Hart, cu sprijinul actorului-producător Danny Ramirez.
Publicul a fost încântat de o serie de performanțe live, semnate de celebrul tenor Andrea Bocelli, de superstarul pop Robbie Williams (însoțit de cântăreața Nicole Scherzinger) și, după încheierea tragerii, de show-ul emblematic al grupului Village People.
În cadrul ceremoniei, președintele SUA, Donald J. Trump a primit premiul FIFA pentru pace, inaugurat în acest an cu ocazia evenimentului de la Washington.
Provocări majore și șansa unui nou capitol istoric
Pentru a se califica la Campionatul Mondial, România trebuie să treacă de Turcia, în deplasare, pe 26 martie, și de câștigătoarea duelului Slovacia – Kosovo, tot în deplasare. Dacă vor obține biletele la turneul final, tricolorii vor întâlni SUA, Paraguay și Australia.
Mesajul președintelui FRF: determinare și ambiție
Aflat la Washington DC, președintele Federației Române de Fotbal a salutat repartizarea în această grupă, subliniind importanța competiției și șansa de a demonstra valoarea tricolorilor pe scena mondială: „Este o tragere la sorți care ne şi motivează și ne provoacă enorm. Ne dorim să ne calificăm la turneul final, să scriem un nou capitol în istoria fotbalului românesc și să reprezentăm cu mândrie România la cea mai complexă ediţie a Cupei Mondiale până acum”.
Selecționerul Mircea Lucescu nu a fost prezent la tragerea la sorți din cauza faptului că are două operații la șold, iar drumul până la Washingtong DC ar fi fost unul lung și dificil.
Citește și:
Volei: CSM Constanța joacă pe terenul vicecampioanei României. „Cred că meciul precedent ne va da curaj“ (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


