Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:23 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ei sunt câştigătorii competiţiilor organizate în cadrul proiectului Navo – pontica, desfăşurat la Năvodari

ro

29 Aug, 2011 02:31 1507 Marime text

Oraşul Năvodari, prin Şcoala cu clasele I-VIII „Tudor Arghezi" a găzduit în perioada 21-25 august acţiunea „Navo-pontica", acţiune prin care se doreşte educarea copiilor pentru ecologie, civică şi sport şi la care şi-au dat concursul instituţii de învăţământ şi cluburi şcolare din mai multe zone ale ţării.

Primăria oraşului Năvodari, în calitate de finanţator al proiectului precizează că scopul derulării proiectului ţine de corelarea componentelor educativ - formative într-o activitate complexă, având caracter de competiţie la nivel naţional, precum şi dezvoltarea capitalului de imagine al şcolii şi al oraşului Năvodari - viitoare staţiune turistică. Potrivit organizatorilor, în cadrul acţiunilor ce s-au derulat în perioada 21- 25 august a.c., au fost promovate activităţile de cunoaştere interculturală în cadrul procesului educaţional nonformal şi dezvoltarea personalităţii elevilor în ipostazele ei complexe.La finalul competiţiilor desfăşurate, clasamentul a fost următorul:

Locul I - Echipajul „Marmotele", Clubul Copiilor Întorsura Buzăului - jud. Covasna, Locul II - Echipajul „Danubius", Palatul Copiilor Brăila - jud. Brăila, Locul III - Echipajul „Cuceritorii", Clubul Copiilor Câmpulung Muscel - jud. Argeș, Locul IV - Echipajul „Hai cu noi", Clubul Copiilor Aiud - jud. Alba, Locul V - Echipajul „Drăgă-lașii", Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe - jud. Covasna, Locul VI - Echipajul „Pirații", Școala cu cls.I-VIII „Tudor Arghezi" Năvodari - jud. Constanța, Locul VII - Echipajul „Pescărușii", Școala cu cls.I-VIII Sarichioi - jud. Tulcea, Locul VIII - Echipajul „Muntenii", Grup Școlar „Nicolai Nanu" Broșteni - jud. Suceava, Locul VIII - Echipajul „Petrodava", Școala cu cls.I-VIII nr.3 Piatra Neamț, jud. Neamț, Locul IX - Echipajul „Daphnes", Școala cu cls.I-VIII Oltenița, jud. Călărași, Locul X - Echipajul „Floare de lotus", Clubul Copiilor Oradea - jud. Bihor, Locul XI - Echipajul „Ariel", Clubul Copiilor Sighișoara - jud. Mureș, Locul XII - Echipajul „Echinox", Grup Școlar Industrie Ușoară Sighișoara - jud. Mureș.

Sursa: Gazetadenavodari.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii