Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:03 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Înregistrările video în care apare Mircea Băsescu sunt reale

ro

07 Jul, 2014 19:55 1971 Marime text
În urma unei expertize, procurorii DNA au anunțat că, înregistrările video în care apare Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, în care este acuzat de trafic de influență sunt reale, transmite știripesurse.ro.

Amintim că Mircea Băsescu se află în arest preventiv de 30 de zile din data de 20 iunie.

Pe toată durata anchetei fratele președintelui și-a susținut nevinovăția.

Mircea Băsescu este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluție favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel (Bercea Mondial) era judecat pentru tentativă de omor, întrucât și-a înjunghiat un nepot.

Totodată, în urma unei plângeri formulate de Mircea Băsescu, mai mulţi membri ai familiei Anghel sunt trimişi în judecată pentru că l-ar fi şantajat pe fratele președintelui. Aceștia sunt cercetaţi pentru că i-ar fi solicitat lui Mircea Băsescu suma de 280.000 de euro, ameninţând că în cazul în care nu vor intra în posesia banilor, vor dezvălui informaţii compromităţoare despre acesta şi familia sa, afirmând că dețin mai multe înregistrări audio-video pe care le-au depus la DNA, făcând și publice o parte dintre acestea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii