Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:22 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Descinderi la instituţii publice şi societăţi într-un dosar de dare și luare de mită. Vizată şi o firmă de pompe funebre

ro

21 Jun, 2018 15:09 2321 Marime text
Astăzi, 21 iunie a.c., ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciile Județene Anticorupție (S.J.A.) Brașov, Covasna și Harghita, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au desfășurat pe raza județului Brașov un număr de 14 percheziții vizând două instituții publice și 3 societăți comerciale, dintre care una având ca obiect de activitate “desfășurare activități de pompe funebre“ și 9 la domiciliile unor persoane.

Potrivit unui comunicat al DGA, în cauză sunt efectuate acte de urmărire penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, evaziune fiscală, fals intelectual, fals în înscrisuri oficiale și abuz în serviciu.

Dosarul a fost inițiat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, ca urmare a difuzării unui material în media audio-vizuală, la care, în anul 2017, a fost coroborat un apel la call center anticorupție al D.G.A. - 0800.806.806.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
 

"Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal suspecții beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală precum și de prezumția de nevinovăție" - au mai transmis procurorii DGA.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii