Cum a salvat şeful postului de poliţie din Bărăganu viaţa unui infractor
Cum a salvat şeful postului de poliţie din Bărăganu viaţa unui infractor
Bărbatul în cauză, sustrăgea bucăți dintr-o conductă de irigații îngropată în pământ la aproximativ 5 metri
adâncime și avansase aproximativ 20-30 de metri, decupând cu un aparat tip autogen bucăți din aceasta.
La un moment dat, tunelul din pământ, lăsat în urmă s-a surpat acoperindu-l în totalitate.
Șeful Postului de Poliție Bărăganu, agent Sârbu Robert a sosit primul la fața locului în urma unei sesizări
și riscându-și propria viață a intrat în acea galerie subterană, a îndepărtat pământul ce îl acoperise pe bărbat
cu mâinile goale și cărându-l în spate a reușit să-l aducă la suprafață, unde a fost preluat de către o
ambulanță și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța în vederea acordării de îngrijjiri
medicale de specialitate.
Din primele cercetări polițiștii au stabilit că victima mai era însoțită de un bărbat, care ar fi reușit să fugă înainte de surparea galeriei.
În acest moment polițiștii Secției 9 Rurale Chirnogeni efectuează cercetări pentru a identifica și depista cel
de-al doilea participant la comiterea faptei, urmând ca în funcție de rezultatul cercetărilor să fie
făcute propuneri corespunzătoae prin unitatea de Parchet competentă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp