Poliția de Frontieră Femeie cercetată penal după ce a fost depistată la aeroport cu pașapoarte false pentru trei minori
Poliția de Frontieră: Femeie cercetată penal după ce a fost depistată la aeroport cu pașapoarte false pentru
25 May, 2025 13:17
ZIUA de Constanta
253
Marime text



- Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă au depistat o femeie care a încercat să intre în țară însoțită de trei minori, prezentând pentru aceștia documente de călătorie care nu le aparțineau.
În data de 25.05.2025, în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă, s-a prezentat pentru a intra în țară, din direcția SUA – New York, o femeie în vârstă de 26 de ani, însoțită de trei minori, cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani.Cu ocazia verificărilor de frontieră, femeia a prezentat pentru copii pașapoarte din care reieșea faptul că este mama acestora.Având suspiciuni privind autenticitatea documentelor, polițiștii de frontieră au procedat la verificări suplimentare, în urma cărora s-a constatat că minorii nu sunt cei din fotografiile pașapoartelor prezentate la control.
În cadrul cercetărilor femeia a recunoscut că ea este mătușa minorilor și a recurs la această metodă la solicitarea rudelor, care i-au cerut să aducă copiii în țară. Neavând documentele legale necesare, a folosit pașapoarte împrumutate pentru a facilita călătoria.
Ca urmare a celor constatate, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de fals privind identitatea și tentativa de trecere frauduloasă, fapte prevăzute de art. 327, alin. (1) și (2) Cod Penal și art. 32, alin. (1) raportat la art. 262, alin. (1) Cod Penal.
Citește și:
Femeie depistată cu procuri false pentru a călători în Italia cu trei minori. Detalii de la Poliția de Frontieră
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii