Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:17 21 11 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Coordonatoarea unei creşe în care copiilor li se vorbea urât, agresată de tatăl unui copil

ro

22 Apr, 2019 16:35 892 Marime text
Coordonatoarea creşei din municipiul Iaşi unde, săptămâna trecută, mai multe angajate au fost concediate după ce părinţii unui copil au reclamat autorităţilor că acestea vorbeau urât cu copiii, a fost agresată, luni, de un bărbat, al cărui copil s-a aflat în îngrijirea acestora în perioada 2017-2018, conform Agerpres.ro. 

Conform directorul Direcţiei de Creşe Iaşi, Mihaela Ghioca, coordonatoarea Creşei nr. 10, Valeria Butnaru, care este una dintre angajatele concediate şi se află în preaviz, a făcut o reclamaţie la Poliţie în urma incidentului.

"Părintele respectiv a avut, în trecut, copilul la noi şi a ales să îşi rezolve problema personal. A mers la creşă, a cerut informaţii privind perioada de înscriere a copiilor, i-a distras atenţia doamnei coordonator, timp în care a prins-o de păr, a dat-o cu capul de birou. Când ea a început să ţipe, i-a pus mâna la gură, a prins-o de gât, după care a fugit. O mamă care a venit cu copilul la creşă a alertat celelalte doamne din personal şi a sunat la 112, a ajuns un echipaj de poliţie, după care au mers la Institutul de Medicină Legală, au făcut o reclamaţie la Poliţie. Urmează să vedem câte zile de îngrijiri medicale necesită trauma doamnei", a declarat directorul Direcţiei de Creşe Iaşi, Mihaela Ghioca. 


Părinţii unui copil în vârstă de 3 ani au sesizat recent autorităţile că au înregistrat, fără ştiinţa îngrijitoarelor, ce se întâmpla în timpul în care micuţul se afla la Creşa nr 10. Ei susţin că au devenit îngrijoraţi în momentul în care copilul a început să spună cuvinte obscene şi să plângă sau să refuze să meargă la creşă. După ce informaţia a apărut în spaţiul public, primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a demis două infirmiere, o asistentă şi pe coordonatoarea creşei, instituţia aflându-se în subordinea municipalităţii. 

 Agerpres.ro. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii