Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:30 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Condamnaţi pe motiv că ar fi delapidat Spitalul din Cernavodă

ro

29 Jan, 2012 18:16 1327 Marime text

Magistraţii Judecătoriei din Medgidia au decis ca Iulia Ionel (fostul contabil şef), Adela Nicoleta Dode (contabil), Maria Isabela Haslovschi (referent în cadrul Serviciului Resurse Umane), Marian Dode, reprezentant legal al SC Kataryng SRL, şi Elvira Dinu, administrator la SC Farmacia Salix SRL Cernavodă, să executate pedeapsa de câte cinci ani de închisoare în regim de detenţie şi trei ani interzicerea unor drepturi. Aurora Dinicu, (director financiar contabil), a primit doi ani de închisoare şi doi ani interzicerea unor drepturi, însă magistraţii au suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatei, pe durata termenului de încercare de trei ani. Presa locală a arătat că Marian Dode este fratele lui Iulian Dode, comandantul Poliţiei Mamaia, iar Adela Nicoleta Dode este cumnata poliţistului. Facem precizarea că am încercat să luăm legătura atât cu Marian Dode, cât şi cu Iulian Dode însă acest lucru nu a fost posibil. În ediţia de mâine puteţi citi mai multe amănunte despre acest dosar, dar şi despre decizia Judecătoriei din Medgidia.   

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii