Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:55 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Angajări la Universitatea Ovidius Constanța. Posturile pentru care se organizează concursul

ro

28 Sep, 2023 11:30 1521 Marime text

 
Universitatea „Ovidius” Constanța organizează concurs pentru ocuparea postului de referent S II – Compartiment Informații de Interes Public și pentru ocuparea a două posturi de consilier juridic S II – Biroul Juridic.
 
Pentru postul de referent S II, condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs sunt:
– absolvent/ă a unui program de studii universitare de licență acreditat, finalizat cu diplomă de licență;
– vechime în specialitatea studiilor de licență – minim 4 ani;
– cunoștințe avansate de operare calculator: MS Office (Word, Excel), poștă electronică, internet – probate printr-un atestat / certificat, fie vor fi verificate în cadrul probelor de concurs;
– prezintă cel puțin o recomandare favorabilă, recentă, de la un loc de muncă anterior, considerat relevant de către candidat/ă
* Deținerea diplomei de licență în domeniul de studii Drept sau Științe Administrative, precum și cunoașterea limbii engleze, constituie un avantaj.
 
Calendarul de desfășurare este:
27.09.2023 Publicare anunț
28.09.2023-11.10.2023 Depunere dosare de concurs
12.10.2023 Selecția dosarelor de concurs
13.10.2023 Afișarea rezultatelor la proba de selecţie a dosarelor de concurs
16.10.2023 Depunerea contestațiilor la proba de selecţie a dosarelor
17.10.2023 Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor
18.10.2023 Proba scrisă – ora 10, bld. Mamaia nr.124
18.10.2023 Afișarea rezultatelor la proba scrisă
19.10.2023 Depunerea contestațiilor la proba scrisă
20.10.2023 Soluționarea contestațiilor la proba scrisă și afișarea rezultatelor contestațiilor
23.10.2023 Proba de interviu -ora 10, bld. Mamaia nr.124
23.10.2023 Afișarea rezultatelor la proba de interviu
24.10.2023 Depunerea contestațiilor la proba de interviu
25.10.2023 Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor contestațiilor
25.10.2023 – REZULTATE FINALE

Depunerea dosarelor de concurs se face la Direcția Resurse Umane și Salarizare – Serviciul Personal și Statistică – Cămin C1 – camera 14, B-dul Mamaia 124 cu programare la telefon 0241-606441. Data limită și ora până la care se pot depune dosarele de concurs : 11.10.2023, ora 16.

Detalii privind condițiile specifice și bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială a instituției noastre, https://www.univ-ovidius.ro/uoc/concursuri-angajare/didactic-auxiliar. Relații suplimentare la telefon 0241-606441.
 
În vederea participării la concursul pentru ocuparea funcției de consilier juridic, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
– absolvent/ă a unui program de studii universitare de licență acreditat, domeniul de studii Drept, programul de studii Drept, finalizat cu diplomă de licență;
– vechime în specialitatea studiilor de licență, în profesii juridice – minim 3 ani;
– îndeplinește condițiile specifice prevăzute de art. 8 din Legea 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic;
– are calitate de consilier juridic definitiv, conform Legii 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic;
– nu se află în vreunul dintre cazurile de nedemnitate (art. 9) sau incompatibilitate (art. 10) prevăzute de Legea 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic;
– are cunoștințe temeinice de operare calculator: MS Office (Word, Excel), poștă electronică, internet – probate printr-un atestat / certificat, fie vor fi verificate în cadrul probelor de concurs;
– prezintă cel puțin o recomandare favorabilă, recentă, de la un loc de muncă anterior, considerat relevant de către candidat/ă;
* Deținerea unei diplome de master în domeniul Științe Juridice ori a unui certificat de formare profesională în specialitatea postului, precum și cunoașterea limbii engleze, constituie un avantaj.
 
Calendarul concursului:
27.09.2023 Publicare anunț
28.09.2023-11.10.2023 Depunere dosare de concurs
12.10.2023 Selecția dosarelor de concurs
13.10.2023 Afișarea rezultatelor la proba de selecţie a dosarelor de concurs
16.10.2023 Depunerea contestațiilor la proba de selecţie a dosarelor
17.10.2023 Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor
18.10.2023 Proba scrisă – ora 10, bld. Mamaia nr.124
18.10.2023 Afișarea rezultatelor la proba scrisă
19.10.2023 Depunerea contestațiilor la proba scrisă
20.10.2023 Soluționarea contestațiilor la proba scrisă și afișarea rezultatelor contestațiilor
23.10.2023 Proba de interviu -ora 10, bld. Mamaia nr.124
23.10.2023 Afișarea rezultatelor la proba de interviu
24.10.2023 Depunerea contestațiilor la proba de interviu
25.10.2023 Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor contestațiilor
25.10.2023 – REZULTATE FINALE
 
Depunerea dosarelor de concurs se face la Direcția Resurse Umane și Salarizare – Serviciul Personal și Statistică – Cămin C1 – camera 14, B-dul Mamaia 124 cu programare la telefon 0241-606441. Data limită și ora până la care se pot depune dosarele de concurs : 11.10.2023, ora 16.
 
Detalii privind condițiile specifice și bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială a instituției noastre, https://www.univ-ovidius.ro/uoc/concursuri-angajare/didactic-auxiliar. Relații suplimentare la telefon 0241-606441.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:
Universitatea Ovidius din Constanța scoate 2 posturi vacante la concurs. Iată cine se poate încadra
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii