Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:01 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine conduce ISJ Constanţa (documente)

ro

08 Oct, 2014 10:05 3892 Marime text
Inspectoratul Școlar Judeţean (ISJ) Constanța este condus de inspectorul şcolar general Răducu Popescu. A fost numit, prin ordin de ministru, în funcţia de inspector general școlar, în locul lui Aliss Andreescu în mai 2012. Răducu Popescu este asistent universitar doctor la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Ovidius.

Din declaraţia de avere completată în anul 2014, reiese că inspectorul şcolar general Răducu Popescu nu are terenuri. În schimb, deţine ½ dintr-un apartament de 88 mp, cumpărat în 2010. Şeful învăţământului constănţean conduce un automobil Dacia, fabricat în anul 2005. El are şi o datorie de 50.000 de euro, către o persoană fizică, sumă pe care trebuie să o returneze până în anul 2026. În ceea ce priveşte veniturile, Răducu Popescu a câştigat, în 2013, suma de 1.128 de euro de la Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei, 44.928 de lei de la ISJ Constanţa, 39.950 de lei de la Universitatea „Ovidius“ şi 14.724 de lei reprezentând indemnizaţia de consilier local la Primăria Constanţa. Soţia sa a adus în casă suma de 7.212 lei, salariul de la SC City Club Cafe SRL. Aceste venituri sunt completate de alocaţiile celor doi copii minori, în valoare de 1.008 lei.

Potrivit declaraţiei de avere, completată în anul 2013, şeful învăţământului constănţean deţine ½ dintr-un apartament de 88 mp, cumpărat în 2010 şi situat în Constanţa, şi un automobil Dacia, fabricat în 2005 şi cumpărat în rate. În anul 2010, a împrumutat 50.000 de euro de la Ion Popescu, bani pe care trebuie să îi returneze până în 2050. În anul fiscal 2012, şeful ISJ Constanţa, Răducu Popescu, a obţinut următoarele venituri: 31.129 lei de la Universitatea Ovidius, 6.710 lei de la Consiliul Local Constanţa, 20.368 lei de la ISJ Constanţa. Soţia sa a câştigat, la rândul ei, suma de 6.080 lei de la City Club Cafe. La acestea se adaugă şi alocaţiile celor doi copii minori, în sumă de 1008 lei.

Şi în declaraţia de avere, completată în anul 2011, Răducu Popescu a trecut aceleaşi bunuri: un apartament situat în Constanţa, un automobil Dacia, fabricat în anul 2005, dar şi creditul scadent în anul 2050, în valoare de 50.000 de euro. În anul fiscal 2010, acesta câştigase 51.911 lei de la Universitatea Ovidius, 18.252 lei de la Consiliul Local Constanţa, iar soţia sa suma de 43.428 lei de la Farmacia Centrofarm. La veniturile familiei se adaugă şi suma de 3.027 lei, care reprezintă alocalţiile copiilor minori.


Din anul 2008, Răducu Popescu este consilier PSD în Consiliul Local Municipal Constanţa. El nu s-a remarcat însă prin proiecte deosebite în forul decizional local. Nu are nicio funcţie în partid, fiind simplu membru al Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa. Răducu Popescu este însă cunoscut încă din perioada campaniei electorale pentru alegerile locale din 2008. La momentul respectiv, el era prezent în mai toate locurile din municipiul Constanţa unde candidatul PNL de la acea vreme, actualul deputat Victor Manea, îşi făcea campanie, şi obiecta vehement la mai toate declaraţiile liberalului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii