Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:11 14 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a spus premierul Viorica Dăncilă despre exercitarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene

ro

29 Aug, 2018 14:55 488 Marime text
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, că mesajul transmis ambasadorilor şi consulilor români a fost că exercitarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene reprezintă "cartea pe care România va miza cu succes pentru consolidarea rolului şi credibilităţii de stat membru al UE", transmite Agerpres.ro 
 

"Promovarea intereselor economice ale României implică şi suportul ambasadorilor şi consulilor noştri, pe care am avut plăcerea să-i întâlnesc la începutul acestei săptămâni. Le-am prezentat priorităţile Guvernului şi proiectele importante pe care le avem în perspectiva preluării şi exercitării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Am pus un accent special pe investiţiile strategice, atragerea de investiţii străine şi aplicarea măsurilor pentru absorbţia fondurilor europene, dar şi dezvoltarea unor proiecte de anvergură în parteneriat public-privat. Un alt mesaj pe care am ţinut să-l subliniez este legat de preşedinţia României la Consiliul UE. Exercitarea preşedinţiei este cartea pe care România va miza cu succes pentru consolidarea rolului şi credibilităţii de stat membru al UE", a afirmat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

 
Ea a menţionat că Executivul este "ferm angajat" în pregătirea preluării de către ţara noastră a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
 

"Guvernul pe care îl conduc este ferm angajat în eforturile de pregătire a preluării şi exercitării preşedinţiei Consiliului pentru a dovedi pentru prima dată de la momentul aderării cum traducem în fapte viziunea politică proeuropeană a ţării noastre şi cum vom susţine prin acţiuni concrete interesul european", a spus Dăncilă.

Sursa: Agerpres.ro 

Ti-a placut articolul?

Comentarii