Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:22 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Carambol rutier la ieșire din Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. O mașină a intrat în gardul bisericii. Sunt mai multe victime. Trafic blocat (galerie foto+video)

ro

03 May, 2019 12:39 10199 Marime text
Un accident rutier a avut loc astăzi la ieșire din localitatea Mihail Kogălniceanu către Constanța.  

Potrivit IPJ Constanța trei autoturisme au fost implicate. 

Din primele informații cinci persoane au fost rănite ușor. Se pare că un autoturism ar fi pătruns pe contrasens. 

Una dintre mașini a fost proiectată în gardul bisericii. 

Polițiștii rutieri au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili care sunt împrejurările exacte în care a avut loc accidentul. 

La fața locului a intervenit și elicopterul SMURD în sprijinul victimelor. 

De asemenea, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în judeţul Constanţa, pe DN2A la ieşirea din localitatea Mihail Kogălniceanu  către Constanţa, traficul se desfăşoară pe o bandă(din 4), dirijat de poliţişti, din cauza unui accident în care au fost implicate trei autoturisme.  Se fac cercetări pentru stabilirea vinovăţiei.

Se estimează ca în aproximativ 30-45 de minute traficul să fie reluat în condiţii normale.

Se pare că la fața lcoului este și o mașină cu militari americani de la Baza Mihail Kogălniceanu. 

UPDATE. Oficial de la IPJ Constnața 

Potrivit IPJ Constanța, în jurul orei 12:00 un bărbat, în vârstă de 55  de ani, a condus un autoturism pe DN 2A, pe a doua bandă, dinspre orasul Ovidiu către Mihail Kogălniceanu, iar la km 190 ar fi oprit cu intenția de a efectua un viraj la stânga către aleea de acces a unei societăți comerciale, peste marcajul dublu continuu,  moment în care a fost lovit de un autoturism marca Mercedes, care circula în aceeași direcție de mers.

În urma impactului, primul auto a fost proiectat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar,  autoturismul marca Mercedes fiind proiectat către dreapta, în  autoturismul marca Honda, care circula pe prima bandă.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a șase persoane.

Sursa foto: IPJ Constanța și Facebook/INFOTRAFIC jud Constanța

Sursa video: IPJ Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii