Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:39 17 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autoturism de lux, Audi A8, cu certificat de proprietate fals

ro

01 Jun, 2012 17:30 1407 Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă un cetăţean român care încerca să scoată din ţară un autoturism de lux marca Audi A8 pentru care a prezentat un certificat de proprietate fals.
 
În data de 31 mai, în jurul orei 07.45, în P.T.F. Negru Vodă s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară o autoutilitară dotată cu platformă marca Ford, înmatriculată în Timişoara şi condusă de S.A. de 40 ani, care transporta un autoturism de lux marca Audi A8. Verificările au stabilit faptul că autoturismul transportat pe platformă, înmatriculat în Italia, aparţine cetăţeanului român C.C. de 45 ani, domiciliat în localitatea Baia Mare, care se afla în autoutilitară. Persoana în cauză a prezentat un certificat de proprietate al autoturismului care era fals, declarând că a primit respectivul document la achiziţionarea autoturismului de la un târg auto din Italia. Pe numele persoanei în cauză s-a întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. În aceeaşi zi, în jurul orei 08.05, pe comunicaţia Negru Vodă – Comana a fost verificat în trafic un autoturism marca Audi A4, cu numere de înmatriculare din Germania, condus de R.A. de 23 ani, domiciliat în localitatea Dărmăneşti din judeţul Suceava. Verificările au stabilit faptul că autoturismul era radiat din circulaţie de autorităţile din Germania, numerele de înmatriculare fiind atribuite altui autoturism. Persoana în cauză va fi cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat” şi „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare”. La scurt timp, în zona de competenţă a P.P.F. Midia a fost verificat în trafic un autoturism marca Dacia condus de S.A. de 35 ani, domiciliat în oraşul Ovidiu. Şoferul nu a putut face dovada că deţine permis de conducere pentru nicio categorie auto, faptă pentru care va fi cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere”. Tot pe data de 31 mai poliţiştii de frontieră din aceeaşi unitate au verificat în trafic un autoturism marca Peugeot, cu numere de înmatriculare din Austria şi condus de A.N. de 47 ani, domiciliat în localitatea Nuntaşi din judeţul Constanţa. Verificările au stabilit faptul că respectivul autoturism fusese radiat din circulaţie de către autorităţile austriece din data de 12.08.2009. Şoferului i s-a întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii