Aproximativ 160 kilograme de peşte transportate ilegal
Aproximativ 160 kilograme de peşte transportate ilegalÎn această dimineaţă la ora 7.00, pe comunicaţia Corbu - Năvodari, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au verificat în trafic un autoturism marca Fiat, înmatriculat în Constanţa şi condus de I.N. de 48 ani, domiciliat în localitatea Vadu din judeţul Constanţa. În urma controlului a fost descoperită cantitatea de 159 kilograme de peşte din speciile caras şi crap pentru care şoferul nu a putut prezenta documente justificative. Cantitatea de peşte, evaluată la aproximativ 500 lei, a fost predată spre valorificare unor societăţi comerciale de profil. Persoana în cauză va fi cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor sau produselor din peşte obţinute din pescuit", faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64, lit. j din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp