Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:38 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Agerpres.ro Arhiva fotografică dezvăluită în cadrul unui eveniment special la Palatul Parlamentului (galerie foto)

ro

16 Mar, 2016 21:44 1682 Marime text
 
Imagini reprezentative din Arhiva fotografică AGERPRES au fost dezvăluite miercuri în cadrul unui eveniment special, care a avut loc la Palatul Parlamentului și la care au participat personalități ale lumii politice, culturale și sportive din România.


"Este anul în care vom reconecta istoria cu prezentul. Pentru mine este important ca generațiile care vin să nu uite istoria. Fără fotografii AGERPRES nu am fi reușit să ne adunăm în această sală. Jurnalismului trebuie să i se recunoască toate meritele", a declarat, în deschidere, directorul general al AGERPRES, Alexandru Giboi. 



La eveniment a participat și Vlad Darie — directorul Agenției de Presă a Republicii Moldova. 


"Știrile pot scrie istorie, fotografia poate scrie istorie. Arhiva foto este o componentă a tezaurului național al României. Este un tezaur care va crește în valoare de sute de ori. Nicio arhivă din România nu poate fi completă fără Republica Moldova", a apreciat Vlad Darie.

Anca Pandea, redactor șef Documentare și Arhivă, a amintit că AGERPRES a împlinit 127 de ani marți și emite fără întrerupere din 1921. 


"Din 1949 până astăzi putem să facem volume de istorie ilustrată a României. Cele mai multe sunt inedite", a adăugat ea, precizând că primele imagini pe care invitații le-au văzut, într-un film de prezentare, sunt ilustrări "dintr-o Moldovă devastată de război și foamete", așa-zisele "Trenuri ale foamei" de la sfârșitul anilor '40.

"Avem imagini și de la Revoluție. (...) Putem să ilustrăm fiecare zi de activitate în Parlament", a spus ea.

În filmul de prezentare, Anca Pandea a explicat că pentru digitalizarea completă a arhivei de imagini AGERPRES ar fi nevoie de încă 10 ani, doar filmul fotografic desfășurându-se, potrivit ei, pe 9.360 de kilometri.


Printre vorbitori s-a numărat și John J. Daniszewski — vicepreședinte al AP. 



"Provocarea pentru agenții este să aducă împreună fotografiile și cuvintele (...). Munca enormă de digitalizare este un mare cadou pentru istoria României și pentru istoria europeană", a apreciat vicepreședintele AP.

El a povestit că în 1989 a fost rănit la Timișoara în timp ce scria despre Revoluție. 


"E minunat să văd cum a evoluat țara. Istoria României, a Balcanilor și a Europei este departe de ce ne imaginam acum 30 de ani. (...) E minunat să vedem România care a evoluat. La AP avem o prietenie lungă și fructuoasă cu AGERPRES. Acum AGERPRES are fotografii și video-uri de la noi", a adăugat reprezentantul AP.

La finalul prezentării, în holul de lângă sala "Rosetti" din Parlament, au fost dezvăluite aproximativ 60 de printuri cu fotografii din arhiva AGERPRES. 


Agenția Națională de Presă a fost prezentă de-a lungul timpului, prin ziariștii și fotografii ei, la toate marile evenimente din istoria contemporană a țării. Astfel, AGERPRES deține o arhivă vastă de fotografii, ce cuprinde peste 10 milioane de imagini realizate din 1927 până în prezent. Sute de mii de filme și aproximativ 5.000 de plăci fotografice sunt cuprinse în arhivă, fiecare film având între 20 și 40 de fotograme, placa fiind singulară.

Fiind vorba de fotografii de presă, cele mai multe dintre ele reflectă viața politică, artistică, economică, socială și sportivă a țării, dar și marile transformări și evenimente ce au avut loc de-a lungul timpului. 


Fotografiile de arhivă arată modul în care a evoluat arhitectura Bucureștiului, prezintă personalități artistice precum Grigore Vasiliu Birlic, Tudor Arghezi, Sergiu Celibidache, Radu Beligan și Toma Caragiu, dar și confruntări sportive legendare.

De asemenea, sunt surprinse fenomenele care au cutremurat țara — episoadele de viscol și ger din 1954 și cutremurul din 4 martie 1977. 



Mai sunt prezentate, în arhivă, marile schimbări politice: Prima demonstrație de 1 mai 1945, Parada de la 23 august 1945, întâlnirile lui Nicolae Ceaușescu cu omologii săi, construcția Casei Poporului și Revoluția Română din 1989.


Sursa foto și text: agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii