Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:26 15 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM Constanța triatlon Peste mări și țări! Carol Popa concurează, în Australia, la Campionatul Mondial și speră să urce pe podium (VIDEO)

ro

15 Oct, 2025 17:00 238 Marime text
Carol Popa și antrenorul Cristi Doicescu. Sursa foto: captură Facebook (CSM Constanța)
  • Carol Popa este numărul 2 la start în cursa juniorilor - sprint, care va reuni 64 de concurenți din Europa, America, Asia, Africa și Oceania.
 
Carol Popa, de la CSM Constanța, va reprezenta România la Campionatul Mondial de triatlon de la Wollongong (Australia), care se desfășoară în perioada 16 - 19 octombrie 2025.
 
Sportivul de la CSM Constanța e optimist în ce privește competiția de la Antipozi, unde speră la o prezență pe podium. Carol este numărul 2 la start în cursa juniorilor - sprint, care va avea loc pe 17 octombrie 2025 și va reuni 64 de concurenți din Europa, America, Asia, Africa și Oceania. „O mare provocare pentru Carol, care s-a pregătit foarte bine și este motivat să-și demonstreze valoarea. Hai, Constanța! Hai, România!“, este mesajul CSM Constanța.
 
„Chiar cred că am șanse“
 
„Este una dintre cele mai importante curse din acest an, dacă nu chiar cea mai importantă. Am avut o pregătire bună până acum, forma e bună și de-abia aștept că concurez. Știu că sunt printre cei mai buni juniori și voi încerca să mă bat la podium. Chiar cred că am șanse“, a declarat Carol Popa (19 ani), care, luna trecută, a devenit campion balcanic la seniori, cu ocazia întrecerii desfășurate la Mudanya (Turcia). Acesta a fost primul titlu major la seniori al tânărului triatlonist.
 
„Va fi o experiență nouă pentru noi“
 
Antrenorul lui Carol Popa, Cristi Doicescu, spune că, la Campionatul Mondial, vor cântări mult adaptarea la schimbarea de fus orar și la condițiile locale ale competiției de pe coasta de est a Australiei.
 
„Pentru noi este doar o cursă, ce o face specială, pe lângă importanța ei, e că e foarte departe. E prima călătorie a lui Carol peste fusuri orare și nu știu cum va reacționa la acest drum și când va ajunge acolo. Alt aspect negativ este că își va întrerupe pregătirea, oarecum, în această perioadă. Trebuie să experimentăm, să vedem cum se va simți, ca să optimizăm pe viitor. E posibil să aibă nevoie de mai multe zile de refacere, de recuperare. Va fi o experiență nouă și pentru noi“, a menționat Cristi Doicescu.
 

„Sper să iasă totul bine“
 
Antrenorul a punctat că din perioada de pregătire a fost scos maximum.
 
„Poate va fi mai bine că nu voi fi acolo. Și acesta e un lucru inedit pentru el, pentru noi. Exceptând aceste semne de întrebare pe care le avem, din pricina distanței și a drumului lung, pregătirea a decurs bine până acum, în condițiile date (cu multe competiții în ultima lună și jumătate). Am scos maximum din această perioadă. Sper să se simtă bine, să fie bine, relaxat și odihnit. Cu siguranță că, în cazul în care cursa ar fi fost în Europa sau undeva mai aproape, am fi fost mai încrezători să dăm un pronostic de pe acum. Sper să iasă totul bine și să nu fie probleme legate de starea de sănătate, de accidentări, de oboseală“, a mai spus antrenorul.   
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
CSM Constanța triatlon
Carol Popa, campion balcanic - „Acest titlu îmi dă speranțe pentru Mondiale. Munca începe să dea roade“ (VIDEO)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii