Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:16 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acuzaţi de tâlhărirea unui bătrân şi de furtul unei bovine

ro

22 Nov, 2012 16:15 1286 Marime text
Poliţiştii din cadrul Secţiei numărul 8 Rurale Băneasa, împreună cu lucrătorii Postului de Poliţie Ion Corvin, investigând tâlhăria comisă în noaptea de vineri, asupra unui bărbat în vârstă de 86 ani şi furtul unei bovine, comis în noaptea de 31 august, din curtea unui localnic, ambele părţi vătămate domiciliate în sat Viile, comuna Ion Corvin, au identificat ca suspecţi de comiterea faptelor doi tineri, de 17, respectiv 20 de ani, din localitate.

Poliţiştii spun că suspecţii au aflat că victima a încasat pensia, apoi au urmărit-o de la magazinul de unde aceasta a cumpărat bunuri, până la domiciliu, iar în jurul orei 23.00, au pătruns prin efracţie în locuinţa acestuia, după care au trezit victima din somn şi sub ameninţări cu acte de violenţă au deposedat-o de suma de 460 lei.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că cei doi, împreună cu un al treilea minor sunt suspecţi şi de furtul bovinei, faptă înregistrată iniţial cu autor necunoscut.

Prejudiciile în valoare de 460 lei în cazul tâlhăriei şi 1.500 lei în cazul furtului nu au mai fost recuperate, suspecţii fiind cercetaţi în stare de libertate.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii