Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:24 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie Credeți că sectorul imobiliar se îndreaptă spre o criză care va duce la prăbușirea prețurilor?

ro

20 Feb, 2023 00:00 1653 Marime text
Foto: pexels
  • Specialiștii din domeniu se așteaptă ca, în 2023, numărul tranzacțiilor imobiliare să scadă, însă valoarea totală a acestui sector să rămână similară, ca urmare a creșterii prețurilor.
 
Sectorul imobiliar a trecut prin creșteri spectaculoase în ultimii ani, însă anul 2023 ar putea fi diferit.
 
Inflația, lipsa materialelor de construcții, criza economică, taxele mai mari și creditele tot mai scumpe sunt motivele care vor face ca în anul 2023 să nu mai fie așa de multe vânzări ca în ultimii trei; în ultimii patru ani s-au înregistrat recorduri de la an la an.
 
Specialiștii din domeniu se așteaptă ca, în 2023, numărul tranzacțiilor imobiliare să scadă, însă valoarea totală a acestui sector să rămână similară, ca urmare a creșterii prețurilor.
 
Încă din prima zi a anului 2023 au fost două decizii care au făcut ca tranzacțiile și creditele imobiliare pentru locuințe sub 100.000 de euro să fie tot mai greu de realizat din cauza taxelor și a dobânzilor care au crescut.
 
Începând cu 1 ianuarie 2023, IRCC trimestrial a crescut la 5,71%, iar odată cu el ratele a sute de mii de români. Tot din prima zi a anului în curs se percepe impozit pe venitul din vânzarea imobilelor din patrimoniul personal și pentru tranzațiile mai mici de 450.000 de lei.
 
Fără a exista o scădere a prețurilor anul acesta și fără o stabilitate clară pe piața bancară, în ceea ce privește creditele pentru locuințe, cotidianul ZIUA de Constanța lansează următorul sondaj de opinie:
 




Totodată, așteptăm răspunsurile și comentariile dumneavoastră inclusiv pe pagina noastră de Facebook ZIUA de Constanța, cu respectarea unui limbaj decent și a temei propuse.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Autorizație de construire pentru Sunrise Tours SRL, care va ridica un ansamblu rezidențial de 11 etaje, la Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii