Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:00 25 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie Cine credeţi că va fi noul procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie?

ro

27 Aug, 2018 00:00 684 Marime text
Şase candidaţi s-au înscris la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Context în care cotidianul ZIUA de Constanţa lansează sondajul de opinie cu întrebarea:
Cei interesaţi pot împărtăşi şi opinii cu privire la tema propusă în cadrul acestui sondaj.
 
xxxxxxxxxxxx
 
Lista procurorilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie şi programarea interviurilor se va afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi se va publica pe site-ul instituţiei la data de 29 august.
 
Procurorii participanţi la selecţie vor susţine, în perioada 3 - 5.09.2018, un interviu cu ministrul Justiţiei care constă în:
 
a) susţinerea proiectului privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care participă la selecţie, sub următoarele aspecte: prezentarea sintetică a unităţii/structurii pentru a cărei conducere participă la selecţie; identificarea unor eventuale disfuncţii şi vulnerabilităţi în activitatea unităţii/structurii pentru a cărei conducere participă la selecţie, precum şi a soluţiilor propuse pentru prevenirea şi înlăturarea acestora; propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii manageriale a unităţii/structurii pentru a cărei conducere participă la selecţie; compatibilitatea proiectului privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, întocmit de procurorul participant la selecţie cu rolul şi funcţiile Ministerului Public;
 
b) verificarea aptitudinilor manageriale şi de comunicare, vizând, în esenţă, capacitatea
de organizare, asumarea responsabilităţilor, rapiditatea în luarea deciziilor, rezistenţa la stres, autoperfecţionarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie şi planificare pe termen scurt, mediu şi lung, iniţiativa în modernizarea managementului unităţii/structurii, capacitatea de adaptare rapidă, capacitatea de relaţionare şi comunicare, capacitatea şi disponibilitatea de a lucra în echipă şi de a colabora cu colegii;
 
c) prezentarea viziunii asupra modului în care înţelege să organizeze instituţia în vederea îndeplinirii atribuţiilor constituţionale de promovare a intereselor generale ale societăţii şi apărării ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;
 
d) prezentarea viziunii cu privire la atribuţiile funcţiei pentru care participă la selecţie în ceea ce priveşte coordonarea activităţilor de prevenire şi combatere a criminalităţii în general şi a unor fenomene specifice: criminalitate organizată, corupţie, evaziune fiscală etc.;
 
e) verificarea cunoştinţelor specifice funcţiei pentru care participă la selecţie;
 
f) verificarea aspectelor legate de motivaţia, conduita, integritatea şi deontologia profesională, precum şi alte împrejurări rezultate din analiza înscrisurilor depuse de procurorul participant la selecţie.
 
În cadrul interviului, ministrul Justiţiei este sprijinit de secretarii de stat din Ministerul Justiţiei.
Rezultatele selecţiei se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi se vor publica pe site-ul instituţiei la data de 6 septembrie.
 
Propunerea/propunerile ministrului Justiţiei va fi/vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori, în vederea obţinerii avizului acestei instituţii. Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei înaintează propunerea preşedintelui României, în vederea numirii în funcţia de conducere.
 
Citeşte şi: 
 
Cine sunt cei doi candidaţi de la Constanţa înscrişi la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei pentru funcţia de procuror-şef al DNA (documente)

Ti-a placut articolul?

Comentarii