Cum ar arăta o lume fără ziare? Păi uite-o!

De fapt, ştirea de media a zilei de azi - care a trecut neanunţată - e că vineri au fost concediaţi în jur de 40 de angajaţi de la "Jurnalul naţional". Asta, cât timp preluarea Realităţii TV de către Elan Schwartzenberg fusese anunţată de Impact News sâmbătă, iar la conferinţa de azi omul de afaceri n-a spus decât lucruri previzibile, de genul că vede Realitatea TV ca pe o afacere şi că "nu tolerează"nu mai contează ce.

De ce e important? Fiindcă ceea ce se întâmplă la "Jurnalul naţional", pus în contextul pieţei cotidienelor, începe să răspundă la întrebarea care circula acum câţiva ani, la începutul crizei, pe blogurile de media: Cum ar arăta o lume fără ziare?

Uite-aşa, cum o vedeţi Ştirea referitoare la "Jurnalul" întregeşte peisajul unei prese serioase pe punctul de a se face ţăndări, pauperizate şi reduse nu la tăcere, ci la scâncet de criza economică. Dar nu numai de ea, de criză.

E drept, de la criză nu mai sunt bani din reclamă şi, în plus, politicul presează probabil mai rău decât la începutul mandatului Năstase. Astea sunt, însă, numai un dat:de remarcat şi sancţionat e zelul sinucigaş cu care presa, prin ai săi "factori de decizie", şi-a vârât capul în laţul creat de politicieni.

Naiv e azi modul cum toată lumea încearcă să găsească băiatul bun - sau, dimpotrivă, vinovatul - în meciul fără sfârşit care se desfăşoară la Realitatea, între Sorin Ovidiu Vîntu, Sebastian Ghiţă şi, mai nou, Elan Schwartzenberg. Prostii: important în toată povestea de la Realitatea este dacă Realitatea intră sub umbrela vreunui partid politic într-o măsură mai mare decât a fost în epoca Sorin Ovidiu Vîntu. A unuia şi numai a unuia, şi nu în moleculele instabile pe care le tot alcătuia cu diferiţi politiceni. Nu că acestea ar fi fost de dorit, dar o intrare definitivă în orbita unui partid politic e mai rea. Să fii oportunist şi veros e detestabil, dar să fii clientelar e mult mai rău.

Cu alte cuvinte, schimbarea mogulilor, bucuria proştilor: Am susţinut dintotdeauna că problema mogulilor români nu e că sunt, ci că nu sunt moguli. Acum, cu Sebastian Ghiţă sau Elan Schwartzenberg - şi dacă vrem putem lua în serios şi modul cum Dan Voiculescu a delegat din atribuţii Cameliei Voiculescu -, vedem apariţia pe scena publică a unui nou val de proprietari media. Se vor ridica ei deasupra unui Vîntu, orice-ar însemna asta? Conferinţe de presă precum cea de azi nu prea dau nicio indicaţie despre asta.

Acum trei-patru-cinci ani, preşedintele Băsescu jongla cu mogulii de parcă ar fi fost portocale. Erau ba doi, ba trei, ba Vîntu şi Voiculescu, ba Patriciu şi acesta din urmă, în funcţie de, să zicem, conjunctura astrelor. Ca să rezum ce spuneam mai demult, Vîntu, Voiculescu şi Patriciu contau şi echilibrau sistemul democratic din România tocmai întru cât se opuneau cu de la sine putere lui Traian Băsescu. În măsura în care se coalizau cu zone intrinseci ale spectrului politic din România, ei încetau de a fi moguli şi intrau într-un joc periculos şi nedemocratic.

Joc care, iată, pe Sorin Ovidiu Vîntu l-a costat perla coroanei, dacă anunţul de vânzare către Schwartzenberg e serios. Dar asta nu e totul, şi ca să vedem ce urmează, trebuie să ne întoarcem la "Jurnalul", ale cărui probleme sunt un simptom mai acut al crizei media. E un ziar al cărui tiraj a scăzut, dar nu s-a prăbuşit, ca la un "Evenimentul zilei" sau "Ziua". Marius Tucă şi cei patru redactori-şefi au ştiut să doteze ziarul cu două asset-uri importante: o linie ideologică proprie, distinctă, şi o relativă autonomie faţă de presiunile politice. Am vorbit în altă parte despre Ostalgie, nostalgia Estului, care se vede în filme ca "Goodbye, Lenin", dar şi în gesturi precum suplimentele "Scânteia" din 2009 ale "Jurnalului naţional". Cât despre neamestecul politicului, lipsa de relevanţă din acest punct de vedere a ziarului este poate discutabilă, dar pusă alături de ceea ce se întâmplă pe televiziunea de ştiri a aceluiaşi trust, Antena 3, e clar preferabilă.

De ce are probleme "Jurnalul"? Nu fiindcă s-a luat ca orbul de gard de cutare sau cutare partid sau politician. Şi nici fiindcă a tăiat frunză la câini în echivalente de hârtie ale interminabilelor şi idioatelor talk-show-uri de la televiziunile "de ştiri", dimpotrivă, politicul a fost chiar prea puţin. Ci fiindcă ziarul nu se mai poate susţine pe o piaţă în care presa scrisă ar putea să nu depăşească 25-30 de milioane în 2011, venituri din publicitate. Asta faţă de peste 80 de milioane în 2008, anul de vârf. Are "Jurnalul" probleme fiindcă a făcut un anumit gen de politică? Nu, ba chiar dimpotrivă. Are sistemul media din România probleme de relevanţă din cauză că titluri ca "Jurnalul" au la rândul lor probleme? Desigur.

Pe 8 aprilie, "Gândul" a trecut integral pe .info. "Ziua" şi "Cotidianul" nu mai există nici ele ca obiecte concrete, "Evenimentul zilei" e undeva sub 20 de mii de exemplare vândute. La toate acestea se adaugă problemele de cash flow de la Adevărul, pe care le menţionez nu fiindcă a scris "Evenimentul", ci fiindcă se conturau încă din toamna anului trecut, la modul cum s-a desfăşurat un anume pitch (ştie toată lumea informată, o fi ştiind şi Dinu Patriciu?).

Asta ar însemna că singurul ziar fără mari probleme, în momentul de faţă, e "România liberă". Nu puneţi această afirmaţie pe seama faptului că scriu la el, nu am informaţii din interior. E vorba doar de faptul că n-avem încă veşti îngrijorătoare. Dar, în rest, dacă e să tragem linie şi să adunăm vedem că:

• Mogulii 2.0 (nu în sens de "moguli de net", încă n-avem aşa ceva) încep să preia ştafeta de la cei vechi şi nu e clar că asta înseamnă performanţe mai bune în afaceri şi aşteptata rupere de politic
• Piaţa cotidienelor quality e pe punctul de a înceta să existe. Nu ştiu cum actuala tendinţă ar putea fi inversată, nici măcar pe plan mondial, d'apăi în România
• La televiziuni, avem o veste proastă (Realitatea TV, ale cărei probleme nu par a se mai termina, taman ce-aud că Elan Schwartzenberg n-a fost primit pe post de propriii angajaţi) şi una bună (B1 TV), dar care va rămâne bună tocmai în măsura în care politicul nu-şi va băga coada
• Semnele de reviriment pe conţinut, gen "Românii au talent", sunt puţine şi insulare
• Nici tabloidele nu mai sunt ce-au fost odată. E vorba de scăderi de tiraj şi în acelaşi timp de ceea ce mi se par a fi, pe alocuri, combinaţii politice. Care se vor înteţi în campanie
• Apropo de campanie, 2012 încă nici n-a început. Cum vor arăta lucrurile în 2014?

Toate lucrurile astea par nişte îngrijorări meschine, care ţin de breaslă. Dacă ar fi aşa, nu mi-aş pierde timpul atât, cu ele, aici. Felul cum scârţâie presa e însă important nu doar pentru presă. De fapt, în România, de 20 de ani, politicienii încearcă să recâştige poziţiile pierdute (sau măcar ameninţate de gloată) în 1989. E vorba de prerogativele simbolice ale politicianului în genere, indiferent de apartenenţa la partid. De modul cum acesta stropeşte vulgul cu noroi în goana maşinii. Alegătorii îl lasă să facă asta, după ce primesc în schimb un kilogram de zahăr sau o sticlă de ulei. Până acum, la pachet cu ameninţarea maselor, după 1989 exista ceva numit presă, ca mecanism reglator, care mai relata, chiar dacă imperfect, despre toate lucrurile astea. Dar la modul cum se văd lucrurile acum, media serioasă din România va avea alte griji în campaniile din 2012, 13, 14.