Cardinalul Lucian Mureşan, înmormântat luni, la Blaj. Ce mesaj a transmis fostul președinte Emil Constantinescu
Cardinalul Lucian Mureşan, înmormântat luni, la Blaj. Ce mesaj a transmis fostul președinte Emil Constantinescu


'Astăzi, 29 septembrie 2025, Eminența Sa Cardinalul Lucian Mureșan este condus pe ultimul său drum pământesc de iubiții credincioși ai Bisericii Greco-Catolice Unite cu Roma și înaltele oficialități ale statului român, așa cum se cuvine unui erou al unei credințe persecutate, care s-a ridicat cu demnitate, curaj, discreție și înțelepciune spre lumina unei misiuni asumate și îndeplinite într-o epocă de teroare a istoriei, cinstind prin faptele sale memoria iluștrilor săi înaintași, Cardinalul Iuliu Hossu și Cardinalul Alexandru Todea', se arată într-un mesaj al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului semnat de Emil Constantinescu și transmis luni AGERPRES.
Potrivit fostului președinte al României, 'vârsta prea fragedă l-a făcut pe Lucian Mureșan să nu cunoască ororile închisorilor comuniste, împinse până la jertfa de sine, așa cum s-a întâmplat cu episcopii martiri beatificați de Papa Francisc pe Câmpia Libertății de la Blaj, la 2 iunie 2019, dar a cunoscut oprimarea studiului teologic în clandestinitate, a hirotonirii și slujirii în clandestinitate, a hărțuirii permanente din partea Securității, în timp ce își masca misiunea și înalta credință prin îndeplinirea unor slujbe aparent mărunte'.
Emil Constantinescu a menționat că l-a cunoscut pe Cardinalul Lucian Mureșan 'prin mijlocirea lui Corneliu Coposu și a familiei sale, prin mijlocirea Doinei Cornea și a familiei sale'.
Emil Constantinescu a transmis condoleanțe comunității greco-catolice din România.'Datorită lui Corneliu Coposu și Doina Cornea am înțeles că reconcilierea cu vecinii, reconcilierea între Biserici, reconcilierea între torționari și victime după decenii și chiar secole de rupturi și răni dureroase nu este numai o condiție a integrării României în lumea euro-atlantică, ci și o șansă a renașterii naționale, dusă dincolo de coordonate materiale spre principiile morale și valorile spirituale care au stat la temelia civilizației occidentale. Reconcilierea a fost cea mai importantă construcție a mandatului meu prezidențial, iar Cardinalul Lucian Mureșan mi-a fost alături în demersurile de reconstrucție a punților dintre Biserici, la fel cum mi-au fost alături Patriarhul Teoctist și Monseniorul Ioan Robu. Înfăptuirea noastră comună a fost vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, prima vizită a unui Suveran Pontif într-o țară majoritar ortodoxă după mai bine de nouă secole de la Marea Schismă', a subliniat fostul președinte.
Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, va fi înmormântat luni, la Blaj.'Gândurile mele se îndreaptă astăzi spre comunitatea greco-catolică din România, spre episcopii și arhiepiscopii Bisericii Unite cu Roma, cărora le transmit condoleanțe pentru această grea pierdere. Astăzi, lumea noastră se confruntă cu provocări vechi și noi deopotrivă, cărora sunt chemate să le facă față noi generații și noi lideri. Generația Eminenței Sale Cardinalul Lucian Mureșan și generația mea și-au încheiat misiunea istorică și au atins sau se apropie de încheierea misiunii lor pământești. Sper că moștenirea noastră a contat și va fi dusă mai departe potrivit contextului actual: geopolitic, cultural și spiritual. Cu respect față de adevăr, credință și principiile morale cărora noi ne-am dedicat viața', a adăugat el.
El a murit joi, la vârsta de 94 de ani.
Citește și:
Președintele României va participa la funeraliile Cardinalului Lucian Mureșan
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp