Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:35 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală „Având Dunărea la picioare, domnul tuturor românilor scruta cu privirea spre ţărmurile mării”

ro

06 Jul, 2021 00:00 2549 Marime text

 
La 6 iulie 1600, Mihai Viteazul se intitula într-un hrisov „domn al ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată ţara Moldovei”, confirmând, documentar, prima unire politică a celor trei ţări române (unirea efectivă fusese realizată la sfârşitul lunii mai 1600).
 
Marele vis al voievodului a fost să-și vadă ţara liberă de sub turci, el devenind întruparea unui ideal politic, personificarea ideii de libertate şi independenţă. Acţiunile sale au fost marcate de ideea de apărare a creştinătăţii și de unificare politică a tuturor românilor.



Pentru Mihai Viteazul, realizatorul celui mai grandios deziderat al evului mediu românesc, concretizat doar în antichitate prin unitatea lumii geto-dace, spaţiul dintre Dunăre şi Mare a avut o importanţă aparte. Venit pe lume în orașul de la confluenţa Ialomiţei cu Dunărea, Târgul de Floci, Mihai Viteazul este singurul voievod născut în Bărăgan.

La sfârşitul secolului al XVI-lea, autoritatea domnilor Ţării Româneşti se limita spre sud şi est la malul Dunării, pe care Mihai Viteazul a perceput-o şi considerat-o fluviu românesc, arteră de importanţă vitală a creştinătăţii.

În cronica sa, vistiernicul Stavrinos, nota că, după victoria de la GurăsIău, Mihai Viteazul intenţiona să "descindă în Ţara Românească şi apoi să treacă în Turcia", unde, printre alte teritorii, dorea să includă şi Dobricia (Dobrogea), ceea ce ar fi însemnat realizarea unui stat centralizat carpato-dunăreano-pontic. Însă, afirmaţia lui Stravinos, este expresia unei năzuinţe, a unei dorinţe generată de tendinţa firească de recompunere a unui organism etnic despărţit în mod arbitrar şi brutal, o dorinţă greu viabilă în conjunctura politică internaţională a începutului de secol XVII, când jocul de interese al marilor state vecine nu putea îngădui fiinţarea românilor în cadrul unui stat unitar şi în limitele fireşti ale hotarelor lor. Vor mai trebui să se scurgă alte secole de luptă până când se va înfăptui idealul politic realizat de Mihai Viteazul la cumpăna secolelor XVI-XVII, pe care Europa a refuzat să-I conceapă până la 1878 (reintegrarea Dobrogei) şi nu a putut să-l admită până la 1918, când s-a realizat Marea Unire şi s-a reîntregit neamul românesc.

Reproducem mai jos un fragment din volumul „Istoria Dobrogei“, de Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu, în care este evocată figura viteazului domnitor și incursiunile sale în Dobrogea.
 

„Anul 1593 începea pentru ţările române cu un fapt obişnuit şi lipsit de speranţe: aşezarea de către turci pe tronul Ţării Româneşti a fostului mare ban al Craiovei, Mihai. Abia venit în fruntea ţării, însă, noul domn a ridicat cu hotărâre şi vigoare steagul împotriva dominaţiei otomane: la 13 noiembrie 1594 o amplă acţiune de nimicire a garnizoanelor, dregătorilor şi creditorilor otomani, asigură trecerea la ocuparea liniei strategice a Dunării şi mutarea teatrului de război în sudul fluviului. Această bătălie, care s-a desfăşurat pe un front amplu, de la sfârşitul anului 1594 până la începutul verii lui 1595, a debutat, nu întâmplător, cu atacuri fulgerătoare şi incisive împotriva poziţiilor otomane din Dobrogea, la vremea aceea adevărat bastion militar, de a cărui nimicire sau neutralizare depindea, în mare măsură, sistemul strategic otoman din Balcani.

Împreună cu oştirea Transilvaniei, comandată de căpitanul Albert Kiraly, Mihai Viteazul se afla la 10 decembrie 1594 la Târgul de Floci. Armatele au trecut Dunărea pe gheaţă şi în ziua Anului Nou 1595, au înaintat spre impunătoarea cetate a Hârşovei. În apropierea acesteia s-a angajat o bătălie scurtă, dar sângeroasă, în urma căreia forţele otomane, estimate la 7000 de oameni - garnizoana cetăţii şi contingente dobrogene - au fost zdrobite şi dispersate. "Iar turcii din Hârşova încă ieşiră cu oaste împotriva Predii Spătarul şi a Radului Comisul. Şi păziră de se loviră cu turcii şi fură biruiţi turcii, gonindu-i pre gheaţă îi tăiară foarte rău. Şi aprinseră şi Hârşova" - descrie faptele, în expresiva limbă cronicărească, Stolnicul Constantin Cantacuzino (Cronicari munteni, 1, Bucureşti, 1961, p. 122-123).

La 6 ianuarie oastea lui Mihai, condusă de căpitanii săi, s-a îndreptat spre Silistra, important centru administrativ, locuit de negustori bogaţi care se bizuiau pe tăria cetăţii. Deşi garnizoana a depus o rezistenţă îndârjită, oraşul a fost ocupat. Întrucât incursiunea a fost mai apoi respinsă cu forţe superioare de sangeacbeiul Silistrei, Mustafa, în primăvara anului 1595 banul Mihalcea a atacat din nou oraşul, pe care însă nu l-a putut menţine, asediind, în schimb, Brăila.

Având în vedere importanţa excepţională a acestei cetăţi, turcii au cerut ajutor trupelor din Dobrogea sub a căror presiune asediul a fost ridicat vremelnic. Preocupat de a nu lăsa inamicul răgazul să-şi refacă forţele, Mihai a trimis, din nou, pe Preda Spătarul şi Comisul Radu asupra Hârşovei şi pentru a doua oară, într-un timp scurt, această importantă cetate a fost scoasă din luptă. Cu o hotărâre nestrămutată s-a aruncat voievodul român, care personifica nu numai năzuinţa de libertate a românilor, ci a tuturor popoarelor subjugate din sud-estul Europei, asupra cetăţilor din Dobrogea, adevărate cuiburi de jefuitori care pricinuiseră Ţărilor Române atâtea suferinţe şi nefericiri. La începutul anului 1595 oastea muntenească a eliberat rând pe rând, Chilia, Ismail, Cetatea Albă, Tighina iar în aprilie, după un nou asediu, a reluat de la turci cetatea Brăilei. În timp ce Mihai Viteazul străbătea impetuos provincia, trecând prin Babadag, până la apele litoralului pontic, aliatul său Aron Vodă ataca Isaccea şi elibera Măcinul.

Numeroase stindarde şi trofee au fost capturate cu acest prilej din mâinile otomanilor. Nicicând, de la căderea Dobrogei sub steagul Porţii, domnii români n-au fost mai aproape de ţelul de a izbăvi acest pământ de cotropitori şi, mai departe, în sud, spre nădejdea popoarelor subjugate din Balcani.

Izvoarele vremii depun mărturie că întreaga populaţie creştină a ţinutului, detestând asuprirea otomană, se răscula pentru a mântui ţara de stăpânirea lor. "Locuitorii (Dobrogei) sunt viteji - scria cu vădită admiraţie un contemporan - şi se poate strânge laolaltă un număr însemnat, deşi nu au alte arme decât spada şi puţini arc şi săgeţi" (Călători străini, 3, p. 392). Participarea populaţiei alături de unităţile de munteni şi moldoveni la asediul cetăţilor, la bătăliile angajate, a imprimat războiului purtat între Dunăre şi ţărmul mării un puternic caracter popular[...]

Evenimentele care urmează până la dramatica bătălie de la Călugăreni, ies din cadrul istoriei dobrogene deşi, în ansamblul ariei româneşti, toate uimitoarele fapte ale acestui bărbat mândru care a fost Mihai Viteazul rămân inseparabil legate de interesele şi soarta întregului popor român. Titanica bătălie pe care a dat-o în puţinii ani cât vrăjmaşii i-au îngăduit să trăiască, n-au vizat doar salvarea statului muntean şi eliberarea sa deplină de orice dominaţie, ci, într-un chip care a răscolit conştiinţa semenilor săi de pe întreg pământul dacic - unirea tuturor teritoriilor locuite de români într-un puternic stat carpato-dunărean-maritim.

Era limpede că orice dizlocare a otomanilor din Balcani, înfăptuită cu forţe şi sub conducerea unui domnitor român, ar fi readus ţinuturile maritime în cadrul statului din care fuseseră desprinse, pentru că toate considerentele - de ordin istoric, etnic, economic şi strategic - implicau în mod firesc, mai devreme sau mai târziu, unirea lor în organismul politic unitar, corespunzător teritoriilor locuite de poporul român. Peste vremurile care au trecut, istoria zăboveşte de aceea la sfârşitul acestui veac când, având Dunărea la picioare, domnul tuturor românilor scruta cu privirea spre ţărmurile mării, când pământul Dobrogei a fost înnobilat de pasul său.”

 
#citeşte mai departe în „Istoria Dobrogei”, de Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu 
#„Istoria Dobrogei”
#Autori Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu
 
Dacă în urmă cu 123 de ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi.html
 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.


 Sursa foto: ilustrație din „Istoria Dobrogei”, de Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu  


 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari