Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:26 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ar fi înjunghiat un bărbat, în Mamaia Irfan Aliasan, trimis după gratii

ro

18 Aug, 2014 00:00 2228 Marime text
Ospătarul care ar fi înjunghiat, săptămâna trecută, un bărbat din Ovidiu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Cazul a ajuns în atenţia oamenilor legii, vineri, 15 august, când poliţiştii din Mamaia au fost sesizaţi despre faptul că un bărbat de 26 de ani a fost agresat în staţiune.
La scurt timp de la sesizare, poliţiştii l-au identificat şi depistat pe Irfan Aliasan, în vârstă de 22 de ani, din Mangalia, ospătar la un restaurant din staţiune, bănuit de comiterea faptei.
Bărbatul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind prezentat, sâmbătă, Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă, pe numele său fiind emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, motiv pentru care a fost depus în arestul IPJ Constanţa.
Incidentul s-a petrecut joi seara, în stațiunea Mamaia, la o terasă din zona Piațetei Cazino.
Potrivit unor surse, ospătarul l-ar fi înjunghiat pe bărbatul din Ovidiu, pe fondul unui conflict spontan, generat de nota de plată. Ospătarul i-ar fi umflat nota de plată clientului, motiv pentru care cei doi au început să se certe.
Bărbatul din Ovidiu a fost transportat la spital. Din fericire, el se află în afara oricărui pericol.
Cât îl privește pe ospătar, potrivit acelorași surse, el s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice la momentul conflictului.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii