Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:06 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Serviciul de Ambulanță al Județului Constanța, dotat cu cinci ambulanțe (galerie foto)

ro

01 Jul, 2019 10:42 2588 Marime text
Azi, la Serviciul de Ambulanță Constanța are loc prezentarea noilor ambulanțe din dotarea serviciului constănțean. De asemenea, tot azi este prezentat planul de lucru comun cu alte Servicii de Ambulanță din țară pe timpul verii, o practică la care se renunțase în ultimii ani.

UPDATE 2:

Reprezentanții Federației Patronale din Turismul Românesc (FPTR) au anunțat că oferă, în trei stațiuni de pe litoralul românesc, cazare pentru echipajele medicale.  Mai exact câte 5 camere în cele trei stațiuni. Potrivit lui Dragoș Răducanprim-vicepreședinte FPTR, costurile se ridică la 300.000 de euro, fiind total acoperite de federație.


UPDATE 1:  Astfel, la Constanța au ajuns 5 ambulanțe C2. Două vor rămâne la Constanța, iar trei vor pleca în Năvodari, Mangalia și Eforie, pentru a acoperi cererile de acolo. De asemenea, o ambulanță cu două echipaje a venit în sprijinul SAJ Constanța de la Neamț, precum și o ambulanta tip B de la Maramureș. 

La eveniment participă și subprefectul județiului Constanța, Șenol Ali, Laurențiu Bădescu - directorul SAJ Constanța, precum și Dragoș Răducan din partea FPTR.







 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii