Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:39 30 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alertă! Peste 1,3 tone de cireșe, contaminate. ANSVSA a retras sute de kilograme de la comercializare

ro

11 May, 2018 18:56 3923 Marime text
Inspectorii sanitari-veterinari au depistat 1.347 de kilograme de cireşe, provenite din Turcia, contaminate cu pesticide, dar până în prezent a fost retrasă de la comercializare mai puţin de jumătate din această cantitate, respectiv 564 de kilograme, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Instituţia s-a autosesizat în urma semnalelor apărute în spaţiul public în cazul unor cireşe provenite din Turcia etichetate ca fiind tratate cu două tipuri de pesticide, dar în urma analizelor probelor prelevate s-a infirmat prezenţa pesticidelor imazalil şi tiabendozol. În schimb, a fost depistat un alt pesticid, dimetoat, la care s-au înregistrat depăşiri ale limitelor admise.

Limita maximă admisă este de 0,02 mg/kg, iar în probele analizate valorile erau de 0,03 mg/kg. Procedura aplicabilă este cea de retragere de la comercializare şi dirijare pentru distrugere, precizează ANSVSA.

"După primirea buletinelor de analiză, imediat ANSVSA a demarat o anchetă pentru a verifica dacă mai există cireşe la comercializare din acel lot, pentru a fi retrase şi distruse. Până în prezent, din lotul de cireşe provenit din Turcia, în cantitate de 1.347 de kg, depistat cu depăşirea limitei pentru dimetoat a fost retrasă de inspectorii ANSVSA şi dirijată pentru a fi distrusă, o cantitate de 564 de kg. Acţiunea este în desfăşurare la nivel naţional", se arată în comunicatul ANSVSA.

Autoritatea Veterinară subliniază că în fiecare an, în această perioadă, este intensificată acţiunea de monitorizare a reziduurilor de pesticide din fructele şi legumele de sezon.

Sursă: Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii