De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
16:23 22 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

FC Viitorul, al doilea eşec în play-off Romario Benzar - „Steaua nu avea nevoie de ajutorul arbitrilor“

ro

21 Mar, 2016 00:00 1088 Marime text

FC Viitorul nu a reuşit să învingă Steaua în acest campionat nici sâmbătă, în meciul de la Ovidiu, din etapa a treia a play-off-ului Ligii 1. Oaspeţii s-au impus cu 3-1, dar primele două goluri ale lor au fost controversate

Steaua a deschis scorul în minutul 35, prin Hamroun, care a transformat un penalty acordat la semnalizarea adiţionalului Lucian Rusandu, în urma unui duel în careu între Goulon şi Stanciu. Peste numai patru minute, oaspeţii au făcut 2-0, graţie lui Adi Popa, care a pătruns în careul Viitorului şi a înscris cu un şut puternic, însă în prealabil a fost henţ.
 
Scorul pauzei a fost 2-0, iar în minutul 59 Stanciu a scăpat spre poarta gazdelor şi a înscris pentru 3-0 cu un şut la colţul scurt. Viitorul a redus din handicap în minutul 73, când arbitrul Marcel Bârsan a dictat penalty la un duel între Rusu şi Varela. Niţă a reuşit să pareze în primă fază execuţia lui Tănase, însă atacantul gazdelor a revenit şi a înscris cu capul. 
 
FC Viitorul (manager tehnic, Gheorghe Hagi) a jucat cu: Pecanha - Benzar, Goulon, Boli, Cr. Ganea (62 Coman) - R. Marin, I. Filip, De Lucas (46 A. Chiţu) - Nicoliţă I. Hagi (46 Vl. Rusu), Fl. Tănase. Steaua (antrenor, Laurenţiu Reghecampf) i-a avut în teren pe: Niţă - Enache, Varela, Toşca, Momcilovic - Bourceanu (65 Bawab), Pintilii - Ad. Popa, Stanciu, Hamroun (46 Tamaş) - Chipciu (77 Muniru). A fost al doilea eşec al FC Viitorul în play-off, după 0-2 cu Astra Giurgiu, jucătorii lui Hagi având şi un egal, 1-1 cu Pandurii Tg. Jiu. 

„Suntem prea mici“

„Începutul de joc a fost echilibrat. Am avut un start destul de bun. Ştiam ce trebuie să facem, ştiam că Steaua va veni sus, cu presiune şi agresivitate. După minutul 34, au fost mici detalii care fac diferenţa. Asta nu înseamnă însă că ascund ce trebuia să facem noi apoi şi n-am făcut ori că iau din meritele Stelei. Pentru noi, e prima experienţă la acest nivel înalt al play-off-ului. Fotbalul e făcut din mici detalii, de care trebuie să ai grijă. Eu zic că n-a fost penalty la faza din care Steaua a deschis scorul. Uitaţi-vă la ultimele şapte meciuri ale noastre. Suntem prea mici. Până în minutul 34, am ajuns de mai multe ori în careu“, a declarat Gică Hagi.

Penalty la Stanciu, henţ la Popa

De la Steaua, Mihai Stoica a recunoscut într-o postare pe Facebook că a fost henţ la Adi Popa, la faza golului doi al Stelei. „A fost penalty clar la Stanciu, nu se poate nega evidenţa. A fost henţ la Popa, după un carambol imposibil de reperat între doi adversari, am fi ipocriţi să nu recunoaştem. Am obţinut o victorie în cea mai dificilă partidă de până acum în play-off“, a postat Mihai Stoica. Adi Popa a spus: „Nu îmi aduc aminte dacă a fost henţ. Mingea s-a lovit de mine, nu am văzut-o. Alergam şi am primit balonul. Şi dacă a fost henţ, nu a fost cu intenţie“.

Cristina Neagu şi fotbalul

Romario Benzar, fundaşul dreapta al FC Viitorul, a spus că partida s-a rupt la lovitura de la 11 m cu care a fost penalizată echipa gazdă.

„Nu se poate da un aşa penalty! Centralul nu a reacţionat, a intervenit adiţionalul. Steaua nu avea nevoie de ajutorul arbitrilor. La golul doi a fost henţ. Nici Cristina Neagu, la handbal, nu ar fi preluat cu mâna mai bine decât Adi Popa. Până în minutul 35, Steaua nu a fost cu nimic mai bună decât noi. Ce poţi să mai faci însă după ce meciul se rupe la o aşa fază, precum cea a penalty-ului?”, a declarat Benzar.


Din câte se pare, la meci au asistat scouteri de la mai multe echipe europene, veniţi să urmărească jucători de la FC Viitorul. Nu ar fi lipsit reprezentanţii echipelor Juventus Torino, AS Roma sau Fiorentina.        

Sursa foto: Facebook (Academia Hagi)

Ti-a placut articolul?

Comentarii