Legenda lui Azis-derviş şi a comunei Lespezi

Aziz venise din Bagdad, unde, cu Bei-Zada (fiu de bei) dusese o viaţă de plăceri şi desfătări. La o vârstă când alţii abia se gândeau să-şi facă un cămin, el se hotărî să se lepede de tot ce e lumesc şi să se retragă în sihăstrie. Voia să fie însă departe de ai lui, ca să-şi piardă urmele. De aceea, a bătut un lung drum până în Dobrogea.
 
Locul de schimnic şi-l alesese în mijlocul unor păduri mari şi dese. Aici, îşi făcuse o chilie mică, prin care străbăteau vânturile şi ploile. Îşi ducea viaţa numai în post şi rugăciune. Sufletul lui se făcea tot mai bun, mai evlavios, mai curat. Iar mintea i se lumina pe zi ce trecea, de parcă Allah şi-ar fi revărsat asupra-i harul său.
 
De bunătatea şi înţelepciunea lui Azis-derviş se dusese vestea până în depărtări. Deseori, veneau la el cete de musulmani, cu hatipul lor în frunte, ca să-i ceară sfatul când se aflau în vreo cumpănă grea. Cu vorbe blânde şi chibzuite, de proroc, el le dădea sfaturi şi-i binecuvânta. De multe ori, se făcea nevăzut în faţa oamenilor. După moartea lui Aziz-derviş, musulmanii din împrejurimi, care credeau în el ca într-un sfânt şi nu voiau să-i piară amintirea, în locul sărăcăcios din chilii au ridicat un schit mare din piatră (Teche). Satul care începuse a se clădi de pe când sfântul era în viaţă s-a numit Teche-chioi. Astăzi, i se spune Lespezi, pentru că din lespezile acestui schit s-au ridicat cele dintâi aşezări ale satului.
 
Sursa: „Legende dobrogene“, de Titus Cergău şi Emanoil Papazissu (1946)