Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
13:11 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Prefecţii, numiţi politic PSD şi ALDE aşteaptă decizia premierului Grindeanu pentru Constanţa

ro

06 Mar, 2017 00:00 1771 Marime text
Partidele din arcul guvernamental se pregătesc să modifice legea, astfel încât noul normativ să-i permită şefului Executivului, Sorin Grindeanu, să numească politic noii prefecţi sau subprefecţi ai judeţelor - deveniţi din 2004 înalţi funcţionari publici.
 
„Există o formă mascată de apolitic. Printr-o astfel de măsură, se va ieşi din «ipocrizia» că reprezentanţii Guvernului în teritoriu sunt apolitici, spune şi premierul Sorin Grindeanu.

Există deja un proiect de lege în acest sens, care prevede scoaterea reprezentanţilor din teritoriu ai Guvernului din categoria funcţionarilor publici, urmând ca aceştia să fie asumaţi politic. Astfel, cei care ocupă aceste funcţii vor avea la dispoziţie 60 de zile să aleagă între a rămâne funcţionari publici şi a cere mutarea pe o funcţie asumată politic.
 
Atât PSD, cât şi reprezentanţii ALDE Constanţa aşteaptă rezolvarea acestei chestiuni, după ce ambele formaţiuni au făcut propuneri pentru postul de prefect al judeţului Constanţa.
 
Dumitru Dan Jeacă, om de afaceri, dar şi şef la Loteria Română Regionala Constanţa şi Călăraşi, este propunerea ALDE pentru desemnarea reprezentantului Guvernului în teritoriu. Şi PSD Constanţa a transmis o propunere, care ar fi întrunit voturile membrilor Biroului Judeţean în proporţie covârşitoare. Este vorba despre Lucian Lungoci, administratorul special al Regiei Judeţene de Drumuri şi Poduri. Totodată, au fost vehiculate şi numele fostului primar de la Eforie, Ovidiu Brăiloiu, dar şi a fostului deputat Florin Gheorghe, pentru a ocupa funcţia de prefect, şi nu este exclus să mai apară şi alte variante, până la momentul în care premierul Grindeanu îşi va „întoarce ochii” şi spre judeţul Constanţa!
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii