Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
22:37 05 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Moga, raport de activitate, într-un nou volum Spitalul regional, universitatea multiculturală şi simplificarea legislaţiei, deziderate

ro

05 Nov, 2016 00:00 1135 Marime text
Senatorul PSD Nicolae Moga şi-a făcut public raportul de activitate, care cuprinde selecţiuni ale celor opt ani de mandat ca senator al României, prin intermediul unui volum intitulat „Un constănţean pentru constănţeni”. Acesta este al doilea volum după „Din Parlament, în teritoriu pentru oameni”, apărut la sfârşitul mandatului 2012.
 
Cartea este structurată pe patru capitole: activitatea în Parlament, activitatea în Colegiul S2 Constanţa, activitatea internaţională şi deziderate. Volumul, care va ajunge până la începutul campaniei electorale la cetăţenii colegiului pe care Moga îl reprezintă în Senatul României, conţine şi o fişă a parlamentarului, precum şi o biografie a acestuia.
 
Moga a precizat, cu prilejul prezentării raportului de activitate, că face acest gest pentru a da dovadă de transparenţă în ceea ce priveşte acţiunile sale şi în conformitate cu Legea 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, care stipulează că parlamentarii trebuie să menţină legătura cu electoratul şi să aducă la cunoştinţa alegătorilor acţiunile lor.
Alături de senator au fost prezenţi şi câţiva dintre colaboratorii care l-au ajutat în activitatea sa parlamentară, printre care Mihaela Ristea, director adjunct la Direcţia pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Luminiţa Antohi, de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, sau Ştefan Tudose, care conduce un centru pentru persoanele vârstnice.
 
„Darea de seamă”, aşa cum a prezentat-o senatorul, conţine atât interpelările, întrebările, moţiunile, declaraţiile politice sau iniţiativele legislative la care acesta a fost co-iniţiator, cât şi aspecte din activitatea desfăşurată în localităţile Colegiului S2, care are în componenţă un municipiu, cinci oraşe, 23 de comune şi 123 de sate. Moga a precizat că acţiunile sale s-au axat cu precădere pe sprijinirea categoriilor sociale defavorizate care trăiesc în satele judeţului, de la sănătate, la protecţie socială şi educaţie.
 
Senatorul a admis că în cele două mandate a avut şi eşecuri sau momente mai puţin plăcute.
În ceea ce priveşte activitatea internaţională, Moga spune că a avut un discurs critic de la tribuna Parlamentului European în privinţa costurilor securizării graniţelor în proiectul Schengen şi a vorbit mereu cu îndrăzneală cu reprezentanţii organismelor internaţionale.

Trei proiecte au rămas în coadă de peşte!

Nu vrea să le spună eşecuri, ci deziderate. Sunt cele trei proiecte pe care nu a reuşit să le finalizeze în ultimul mandat de senator. Unul dintre ele poartă numele „Universitatea Multiculturală Internaţională”, un proiect aflat pe masa ARACIS, pe care Moga îl vrea realizat la Constanţa. „Cel puţin 10.000 de studenţi străini va avea această instituţie de învăţământ superior când va deveni funcţională”, apreciază senatorul.
 
Spitalul regional este proiectul la care Moga spune că nu va renunţa nici în viitorul mandat. „Mă aşteptam ca toţi parlamentarii şi toţi oficialii judeţului să susţină acest proiect. Din păcate, nu s-a întâmplat acest lucru”, a precizat senatorul.
 
Cel de-al treilea proiect vizează simplificarea legislaţiei în domenii importante precum sănătatea sau educaţia, prin adoptarea codexurilor pe materii, în scopul îmbunătăţirii procesului legislativ şi facilitării accesului cetăţenilor la legislaţie. În acest moment, conform evidenţei oficiale, există un număr de 13.562 de acte normative în vigoare ce alcătuiesc fondul activ al legislaţiei româneşti. Mai mult de trei sferturi din legislaţie este proastă, greoaie sau se bate cap în cap. „Această chestiune de periere a legislaţiei poate fi rezolvată în patru ani”, a concluzionat Moga.

Ti-a placut articolul?

Comentarii