De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
10:18 22 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Gică Fentă“ a jucat şi la FC Farul Daniel Florea, atacantul campioanei Astra Giurgiu, s-a căsătorit pe plaja de la Venus

ro

23 Jul, 2016 00:00 4561 Marime text
Fostul atacant al FC Farul Daniel Florea, în prezent la Astra Giurgiu, cu care a ieşit campion al României, s-a căsătorit cu aleasa inimii sale, Mihaela, pe plaja de la Venus. Tinerii însurăţei sunt din Târgovişte, dar s-au stabilit la Constanţa, iar locaţia unde a avut loc cununia civilă a fost aleasă de Daniel şi Mihaela întrucât le-a plăcut foarte mult peisajul din zonă.

„Petrecerea, la care au participat în jur de 100 de nuntaşi, s-a desfăşurat la hotelul Inter din Venus. Am fost odată acolo în cantonament pentru un meci cu FC Viitorul şi mi-au plăcut peisajele. Noi oricum ne doream să ne căsătorim pe plajă, în acea perioadă ne aflam şi în căutarea unui restaurant, astfel că am optat pentru hotelul Inter şi plaja acestuia“, povesteşte Daniel Florea. Fotbalistul are acum 28 de ani, iar când juca la FC Farul i se spunea şi „Gică Fentă“, „Gică“ de la Gicu Dobrin (întrucât purta un tricou cu poza fostului mare fotbalist atunci când s-a dus prima dată la fotbal), iar „Fentă“ de la îndemânarea sa tehnică deosebită.

Lună de miere în Maldive

Daniel şi Mihaela au fost cununaţi de soţii Câju, naşul, Enache, fiind şi el fotbalist, iar în prezent jucând la o echipă din Kazahstan. Ambianţa de la cununia civilă a fost una de vis. Daniel şi Mihaela au păşit spre ofiţerul de Stare Civilă pe un covor roşu aşezat pe nisip, iar în apropiere o tânără cânta la pian. Cununia religioasă a avut loc la biserica „Sf. Gheorghe“ din Mangalia, iar la petrecere a fost prezent şi un alt fost fotbalist al FC Farul, Cosmin Matei. După nuntă, soţii Florea au fost în luna de miere în Insulele Maldive. Daniel şi Mihaela speră să aibă cât mai curând şi un moştenitor. „Eu când vin acasă, vin la Constanţa. În această perioadă, în care programul fotbalistic este încărcat, e mai greu să ajung însă pe litoral. Anul acesta cel puţin, n-am făcut nicio plajă la Constanţa“, arată Daniel.

Faza de mare spectacol de la Sofia, din Intertoto

„Gică Fentă“ a început fotbalul la Târgovişte, ajungând apoi de tânăr la FC Farul. La gruparea „alb-albastră“, fotbalistul a jucat întâi la juniori, apoi a fost promovat la echipa mare, la care s-a aflat timp de trei sezoane (2006 - 2009), „marinarii“ jucând pe atunci în prima divizie. La seniorii Farului, „Gică Fentă“ are 15 meciuri şi două goluri. Daniel a evoluat cu Farul şi în Cupa UEFA-Intertoto, unde, la un meci în deplasare (la Sofia) cu Lokomotiv Plovdiv (1-1), a reuşit o fază de mare spectacol. Avea pe atunci numai 18 ani. După Farul, Daniel a mai jucat la Callatis Mangalia, Delta Tulcea (72 de meciuri şi 33 de goluri în cei trei ani petrecuţi acolo), Concordia Chiajna (Liga 1) şi Astra Giurgiu.

Sursa foto: Facebook (R-Video Studio, Daniel Florea, Mihaela Florea)

Ti-a placut articolul?

Comentarii