Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:42 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Radu Mazăre, chemat la judecată de ANI!

ro

16 Dec, 2016 00:00 2658 Marime text
Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost chemat la judecată de Agenţia Naţională de Integritate!
 
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal, din Curtea de Apel Constanţa, are ca obiect „anulare act administrativ“, iar până la acest moment nu a fost stabilit un prim termen de judecată. 
 
Conform portalului instanţelor de judecată, în prezenta cauză, Agenţia Naţională de Integritate are calitatea de reclamant, iar de partea cealaltă, Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, au calitatea de pârât.
 
Prezentul dosar ar putea avea legătură cu un comunicat al ANI din data de 23 iunie 2015. La acea dată, inspectorii de integritate au anunţat următoarele:

„Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unor diferenţe nejustificate, în cuantum de 137.570 de euro şi 143.818 lei, între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării mandatelor de primar (iunie 2008 - mai 2015) de către Radu Ştefan Mazăre, fost primar al municipiului Constanţa, judeţul Constanţa. Având în vedere cele de mai sus, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Radu Ştefan Mazăre în perioada iunie 2008 - mai 2015.
 
Radu Ştefan Mazăre a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. După informarea acestuia cu privire la existenţa unor diferenţe nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate, Radu Ştefan Mazăre nu a depus punct de vedere în acest sens. Precizăm faptul că Agenţia a transmis în atenţia persoanei evaluate nu mai puţin de şase solicitări de a prezenta date sau informaţii relevante. Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi a dreptului la apărare“.
 
Aşa cum precizam şi mai sus, conform datelor oficiale, până la acest moment nu a fost stabilit un prim termen de judecată.
 
În prezent, Radu Ştefan Mazăre este judecat în prezent în patru dosare penale, toate instrumentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Cauzele, denumite generic, sunt:
 
1 - „Retrocedările din Constanţa“;
2 - „Terenurile din Mamaia“, în care a fost deferit Justiţiei, în aprilie 2015, alături de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu;
3 - Cel în care este „coleg“ cu fostul viceprimar al Constanţei Gabi Stan, cu omul de afaceri Sorin Strutinsky, dar şi cu alte persoane, printre ele aflându-se cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa. Cauza a fost trimisă spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie la finele anului trecut;
4 - Dosarul Campusului Social Henri Coandă, unde Radu Mazăre a fost trimis în judecată (1 aprilie 2016) alături de Alexandru Mazăre, senator în Parlamentul României, şi de omul de afaceri Avraham Morgenstern.

DNA face public ultimul rechizitoriu al lui Radu Mazăre
Procurorii acuză! Cum ar fi acţionat fostul primar al Constanţei (document)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii