Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
01:18 17 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Lili Ciprian Ioneticu, suspectat de dare de mită, arestat preventiv pentru 30 de zile

ro

22 Jun, 2017 00:00 2343 Marime text
Lili Ciprian Ioneticu, în vârstă de 35 de ani, din satul Dorobanţu, comuna Nicolae Bălcescu, judeţul Constanţa, a fost arestat preventiv de Tribunalul Constanţa. Mandatul este valabil pentru 30 de zile. Instanţa i-a respins, ca nefondată, cererea de luare a măsurii preventive a controlului judiciar, precum şi cererea de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu.
 
Lili Ciprian Ioneticu este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru dare de mită.
 
Conform primelor date, „în urma unui control rutier efectuat de organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Nicolae Bălcescu la data de 15 iunie 2017, inculpatul a fost depistat conducând un autoturism pe drumurile publice din satul Dorobanţu, deşi avea permisul de conducere anulat de instanţele de judecată gălăţene, în urma comiterii unei alte infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere (conducere a unui autoturism sub influenţa alcoolului)“.
 
„Fiind condus la Postul de Poliţie Nicolae Bălcescu, inculpatul le-a promis celor doi lucrători de poliţie constatatori o sumă de bani, pentru ca aceştia să nu continue cercetările în vederea tragerii sale la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană fără permis de conducere. Întrucât agenţii de poliţie au sesizat imediat organele de urmărire penală anticorupţie competente cu un denunţ, la data de 19 iunie 2017, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, delegaţi de procuror în acest sens, l-au depistat în flagrant pe inculpat în sediul Postului de Poliţie Nicolae Bălcescu când a remis suma de 1.900 de lei şi 300 de euro promisă poliţiştilor denunţători, cu scopul ca aceştia din urmă să nu îşi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu“, conform anchetatorilor.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii