Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:15 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Curtea de Apel a respins contestaţia DNA Constanţa Profesorul Iulian Antonescu, fără nicio interdicţie

ro

04 Oct, 2017 00:00 2438 Marime text
Curtea de Apel Constanţa a respins, ieri, contestaţia formulată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa împotriva deciziei Tribunalului Constanţa prin intermediul căreia Iulian Antonescu, fost cadru didactic la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ Constanţa, suspectat de luare de mită şi de trafic de influenţă, a scăpat de sub controlul judiciar.
 
Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.
 
Iulian Antonescu a fost trimis în judecată de procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, alături de Camelia Ciobanu, de asemenea, fost cadru didactic al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ Constanţa, suspectată de luare de mită.
 
Mai departe, Daniel Gheorghiţă Alexa a fost deferit Justiţiei pentru dare de mită, complicitate la luare de mită şi complicitate la dare de mită, iar Andrei Tudor Cantaroiu este suspectat de dare de mită.
 
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Constanţa, următorul termen fiind stabilit pentru data de 16 octombrie.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii militari au reţinut că, „în perioada august - septembrie 2016, inculpaţii Antonescu Iulian şi Ciobanu Camelia, în calitate de cadre didactice ale Academiei Navale «Mircea cel Bătrân» Constanţa (ANMB), au primit de la mai mulţi studenţi (printre care şi inculpaţii Alexa Daniel Gheorghiţă şi Cantoriu Andrei Tudor), direct sau prin intermediari, sume de bani cuprinse între 200 de lei şi 200 de euro sau alte foloase necuvenite, în total, 1.546 de lei şi 600 de euro - Antonescu Iulian, respectiv 200 de lei, 300 de euro şi 50 de dolari - Ciobanu Camelia“.
 
„Foloasele respective au fost primite pentru a le acorda studenţilor respectivi note de promovare la examenele restante ce urmau a fi susţinute în perioada respectivă. În acelaşi context, inculpatul Antonescu Iulian a pretins şi a primit de la un alt student (martor în cauză) suma de 600 de lei pentru a interveni pe lângă un coleg - cadru didactic în cadrul ANMB, astfel încât studentul să primească o notă de promovare la un examen restant“, conform DNA.
 
De menţionat că procurorii militari au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpaţii: Acsinciuc Radu Emanuel, Stanciu Lucian Stoica, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, Irimia Vasile, Ion Ana şi Ghirase Alexandru Georgian, pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la luare de mită, complicitate la dare de mită. În prezenţa apărătorilor aleşi, cei cinci inculpaţi au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii