Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:48 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

# 35 de înfăţişări Un nou termen pentru Radu Mazăre şi Sorina-Gina Hortolomei-Moscu (rechizitoriu)

ro

25 Apr, 2017 00:00 6156 Marime text
Azi, la Tribunalul Constanţa, va avea loc cel de-al 35-lea termen în dosarul în care Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost deferit Justiţiei alături de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, reprezentant, la data presupuselor fapte, al societăţilor comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA.
 
În cauză, Radu Mazăre este acuzat de patru infracţiuni de abuz în serviciu, în timp ce Sorina-Gina Hortolomei-Moscu este suspectată de două infracţiuni de spălare a banilor.
 
Şedinţa de judecată este programată pentru ora 12.00.
 
Conform rechizitoriului, Radu Mazăre este acuzat că, „la data de 12 octombrie 2004, în calitate de primar al municipiului Constanţa, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ derizoriu, de 23,56 de euro/mp, a unui teren în suprafaţă de 15.465,91 mp, situat în staţiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unităţii administrativ-teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro şi, totodată, au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului“.
 
„La data de 28 februarie 2007, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în aceeaşi calitate, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ modest, a două terenuri în suprafaţă de 11.890 mp şi 502,81 mp, aparţinând Primăriei Constanţa, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanţa o pagubă de 2.971.420 de euro şi, totodată, au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului“, conform rechizitoriului.
 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Radu Ştefan Mazăre şi Sorina-Gina Hortolomei-Moscu (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii