Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
00:43 25 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Toma Enache - „Comunitatea, rudele, prietenii, vecinii, familia în care am crescut sunt cei care au făcut din mine ceea ce sunt astăzi“

ro

22 Sep, 2015 00:00 1842 Marime text
Un om blând, cu zâmbetul mereu pe buze, deschis, cu o dorinţă fără limite de a descoperi cele mai ascunse taine ale neamului din care face parte - aromân - şi de a le insufla generaţiilor care urmează respectul şi dragostea pentru tradiţii. Acesta este Toma Enache, profesionistul care şi-a dorit şi a reuşit să ne ofere cele mai frumoase imagini pe peliculă despre un neam a cărui istorie este prea puţin cunoscută, cea a aromânilor. Neamul pe care îl reprezintă, cu care se identifică, pe care îl promovează şi îl iubeşte. „Nu sunt faimos, dar sunt aromân“ a fost o premieră în istoria cinematografiei, fiind primul film lansat pe marile ecrane româneşti şi mondiale în limba aromână. Regizor, actor, poet, jurnalist, el a urcat, rând pe rând, de-a lungul anilor, treptele ierarhiei profesionale, cu ambiţie şi determinare, ca să-şi atingă cele mai măreţe şi mai frumoase vise. Regizează filme şi spectacole de teatru, în toate colţurile ţării, s-a ocupat de regia mai multor spectacole radiofonice de teatru-document, a avut alături oameni de marcă ai genului şi a fost însuşi protagonistul, regizorul şi scenaristul celui mai vizibil film al său „Nu sunt faimos, dar sunt aromân“. Cu acesta a obţinut, în 2013 şi în 2014, premii internaţionale pentru originalitatea subiectului pus în scenă şi pentru debut. De asemenea, pelicula sa a fost premiată la Festivalul de Film „Babel“, competiţie internaţională destinată filmelor vorbite în limbi minoritare, dialecte sau limbi pierdute. Banii pentru realizarea acestui film au fost strânşi de la membrii comunităţii armâne, cei care au înţeles că proiectul lui Toma Enache este cea mai bună şi mai frumoasă investiţie pentru viitor şi pentru tradiţiile armâneşti. Despre ce înseamnă pasiune, plăcere, realizarea unui vis şi încununarea lui, dar şi despre planurile măreţe de viitor ne-a vorbit chiar regizorul Toma Enache.

De unde aţi avut ideea de a face un film în aromână şi de ce?

Exista o aşteptare din partea armânilor după atâta timp. Mulţi spuneau „ce bine ar fi să facem un film!“ Şi, aşa cum am continuat tradiţia pieselor în aromână realizate de aromâni în jurul anilor 1900 făcând piese de teatru începând cu anul 2002, la fel mi-am propus să continuăm tradiţia începută de fraţii Manakia cu filmul „Nu sunt faimos, dar sunt aromân“ (în armâneşte „Nu hiu faimos ama hiu arman“).
 
Filmul este o dramă romantică ce descrie călătoria lui Toni Caramuşat, un regizor faimos, pornit în căutarea adevărului despre originea neamului său, „adevăr“ întruchipat, după cum o spune un mit ancestral, pe Armânamea, ultima descendentă din neamul său. Toni se întâlneşte cu fete din întreaga lume, cu speranţa că soarta îi va scoate în cale adevărul şi femeia la care visează.

Cum v-a schimbat viaţa experienţa realizării filmului, cu atât mai mult cu cât aţi fost protagonistul acestuia şi, totodată, aţi fost şi cel care l-a regizat?

Aş răspunde ca personajul filmului atunci când este bătut de câţiva de-ai lui, când sora sa îi spune „Vezi ce ţi-au făcut armânii tăi?“: „Surioară, dacă ţi-aş da ochii mei să-i vezi, nu ai mai spune o vorbă rea despre ei!“

Ce ne puteţi spune despre experienţa de a cunoaşte mai bine istoria neamului din care proveniţi?

M-am bucurat că armânii au simţit o bucurie imensă atunci când au auzit limba lor răsunând în cinema. Au fost emoţii unice, în toate locurile prin care am trecut. Pe câteva dintre ele le veţi vedea în filmul documentar „Armânii, de la faimoşii Manakia, la «Nu sunt faimos»“.

Cât se mai păstrează din tradiţiile armâneşti în zilele noastre? 

Unele, suficient de bine, altele, foarte puţin. Aş spune iar o replică din film: „Limba e cea care ne ţine în viaţă. Când limba va dispărea, nu va mai rămâne nimic!“

De ce a fost nevoie de realizarea unui astfel de film? Ce ar trebui să înveţe cei care nu au cunoştinţe despre cultura aromână şi cum ar trebui ei să aprecieze această cultură?

În primul rând, ar trebui să ştie că existăm, că avem o cultură a noastră, la care se adaugă personalităţi importante pentru toate culturile din ţările în care trăim, adică Grecia, Macedonia, Albania, România, şi că trăim în armonie în toate aceste state.

Care este ingredientul-cheie al succesului într-o profesie? 

Harul.

Cine ar trebui să vadă acest film?

Orice om care iubeşte viaţa şi adevărul şi care îşi respectă semenii.

Ce făceaţi înainte de a începe filmarea acestei pelicule? 

Regizam piese de teatru în română şi altele, în aromână. Scriam şi scriu cărţi de poezie, lucram la traduceri, realizam primele emisiuni TV în aromână, realizasem unicul interviu filmat în aromână cu academicianul de renume Matilda Caragiu Marioteanu.

Ce mesaj au transmis prin acest film actorii din „Nu sunt faimos, dar sunt aromân“?

Mesajul a fost cel al iubirii şi al adevărului, în esenţă.

Cum aţi făcut rost de imaginile pe care le-aţi studiat despre comunitatea dvs.? 

De la Arhiva Naţională de Filme din Macedonia, proprietară asupra drepturilor.

Care a fost cea mai impresionantă reacţie a unui spectator după ce v-a văzut filmul, cea care v-a rămas în minte?

Sunt foarte multe! Un bătrân, la Ohrid, Macedonia, care doar mi-a strâns mâna şi nu putea vorbi, o doamnă la Vlore – Albania, ale cărei emoţii îmi creează fiori şi acum, un domn la Diviaka - Albania, care, a doua zi, mi-a spus că nu a dormit toată noaptea… Exact aşa arată şi multe, multe alte amintiri şi emoţii! Unele cred că nu le voi mărturisi niciodată!

Care sunt filmele pe care v-aţi pus amprenta? 

Am avut plăcerea să regizez piese de Goldoni („Mincinosul“), Alan Ayckbourn („Pluralul Englezesc“), de Caragiale („D’ale Carnavalului“, „O noapte furtunoasă“), de Shakespeare („Richard al -III-lea“), iar ultima piesă este cea care a avut premiera la începutul acestei veri, „Amadeus“, o piesă de Peter Shaffer. De pe lista spectacolelor regizate amintesc „Erotopoetica“, „Janka“, de Oscar Speace, pentru Teatrul Evreiesc de Stat, „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici“ şi „Uriaşul Caragiu“, pentru Teatrul Naţional de Radio, „Secta Femeilor“, după „Norii“, de Aristofan, regia spectacolului radiofonic de teatru-document „Toma Caragiu - Pantomima cuvântului“. Despre ce am făcut în ultimii aproape 20 de ani puteţi citi pe http://www.tomaenache.ro/despre-mine, cu modestie.

Care sunt proiectele pe care vreţi să le concretizaţi în viitor? 

Mi-aş dori ca, la anul, să pun în practică scenariul pe care îl am finalizat acum, dar care aşteaptă soluţii de finanţare. La Centrul Naţional al Cinematografiei este cu circuit închis finanţarea. Am depus proiectul, dar, într-un fel, m-am lămurit… De asemenea, pe 19 octombrie, va avea loc premiera oficială a spectacolului „Amadeus“ în Bucureşti, spectacolul fiind prezentat în turneu, după cum urmează: 15 octombrie - Buzău, 16 octombrie - Focşani, 21 octombrie - Vâlcea, 22 octombrie - Adjud şi 23 octombrie - Iaşi.
 
La sfârşitul anului, vom lansa în cinematografe filmul documentar „Armânii, de la faimoşii Manakia, la «Nu sunt faimos…»“.

Cum este comunitatea armână în care aţi crescut?

Comunitatea, rudele, prietenii, vecinii, familia în care am crescut sunt cei care au făcut din mine ceea ce sunt astăzi.

Cum este omul Toma Enache? 

Mă străduiesc să fiu un om bun.

Ce actor român/străin şi-a pus amprenta asupra activităţii dumneavoastră?

Dintre actori, am avut nişte spectacole extraordinare în care am colaborat cu Claudiu Bleonţ, Maia Morgenstern, Sebastian Papaiani, Ion Dichiseanu, Cezara Dafinescu, Constantin Cotimanis. La Teatrul Radiofonic am colaborat cu alţi actori de excepţie, precum Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Mircea Rusu, Ion Lucian, Valentin Teodosiu, Coca Bloos şi mulţi alţii, pe care îi stimez şi îi apreciez!

Cum îi transmiteţi copilului dvs. tradiţiile şi cum v-aţi dori să arate viitorul lui? 

În primul rând, îl învăţ limba armânească aşa cum ne învaţă „dimandarea părintească“, imnul nostru, al armânilor. Toni, copilul meu, are deja cinci ani şi vorbeşte cu mine în armâneşte. Când îl aud vorbind armâneşte e ca şi cum aş vedea că toată munca mea pentru această cultură nu este în zadar.

Ce speraţi de la spectacolele de teatru pe care le regizaţi in România?

Să reuşesc să montez în continuare texte la fel de importante ca „Richard al III-lea“, de William Shakespeare, şi „Amadeus“, de Peter Shaffer, şi, bineînţeles, să am acelaşi public minunat ca şi până acum la spectacolele mele.
 
Sursa: Voceaconstantei.ro

 

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii