Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:04 15 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO-VIDEO. Simbolurile de la intrările în Constanța dispar. A început demolarea vaporașului din zona Gării CFR

ro

15 Apr, 2026 17:37 325 Marime text

Azi, 15 aprilie, a început demolarea vaporașului amplasat în zona Gării CFR din Constanța.

Aceeași situație o vor avea toate vaporașele amplasate la intrările din municipiul Constanța. Deja sunt istorie ambarcațiunile ce erau la intrarea dinspre Valu și în zona Pescărie din Constanța. 

Reamintim că la 9 martie 2026 s-a  demarat procedura de dezafectare pentru celebrele vaporașe amplasate la intrarea în municipiul Constanța la mai bine de 22 de ani de când sunt înfrumusețează intrările în oraș.

Mai exact, acestea au fost amplasate încă din 2003 la intrarea/ieșirea din municipiul Constanța spre Ovidiu, în zona Gării CFR, în zona Pescărie, spre Valu lui Traian și spre Mangalia.

Contactați de reprezentanții cotidianului ZIUA de Constanța, reprezentanții Primăriei Constanța, au precizat că  la data de 3 decembrie 2025 a fost organizată o licitație publică cu strigare pentru vânzarea deșeurilor feroase rezultate din casarea a cinci vedete maritime.


La licitația programată pentru această dată, singurul ofertant care a depus documentația nu s-a prezentat, motiv pentru care procedura a fost reprogramată pentru data de 11 decembrie 2025, în conformitate cu prevederile Hotărârea Guvernului nr. 841/1995.
Licitația desfășurată la data de 11 decembrie 2025 s-a finalizat cu vânzarea tuturor celor cinci vedete maritime, fiind încheiate două contracte de vânzare-cumpărare, după cum urmează: 266.560 lei, fără TVA – pentru 4 (patru) vedete maritime; 67.306,40 lei, fără TVA – pentru 1 (una) vedetă maritimă.

În ultimele luni, municipalitatea a emis deja certificate de urbanism pentru dezafectarea vaporului din zona Gării Constanța, iar recent a confirmat intenția de a înlocui vaporașul de pe Bulevardul Mamaia, în zona Tabacarie, cu noi spații publice moderne și totemuri de informare. Aceste informații au fost făcute publice în cadrul unor articole ZIUA de Constanța, care au prezentat stadiul proiectelor de desființare a vechilor ambarcațiuni și planurile de modernizare a zonelor respective.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Citește și:


FOTO+VIDEOVaporașul din zona Gării CFR Constanța, în curând istorie! Au fost aduse utilajele pentru dezafectare
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii